31.03.202002218
Gest fără precedent în România. În vremuri de grea încercare, solidaritatea pentru cauze publice constructive este cea care are puterea de a schimba lucrurile. Situația noului spital din Fălticeni, unitate ce nu poate fi deschisă pentru că se așteaptă banii de la Ministerul Sănătății, nu îi lasă indiferenți nici pe...
30.03.2020210625
Sprijin pentru sănătate. Tot mai mulți antreprenori, primari, funcționari, dar și persoane fizice donează bani în contul noului spital din Fălticeni din dorința ca autoritățile să-l deschidă cât mai repede posibil. Până când Ministerul Sănătății va trimite cele 24 de milioane de lei necesare achiziției dotărilor...
Primele cazuri de COVID-19 și la serviciul medical de urgență de la nivel local. Câțiva angajați ai Ambulanței din Fălticeni au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus. Este vorba de un ambulanțier și o asistentă.
Cei doi angajați ai Ambulanței Fălticeni nu mai sunt activi, deocamdată, în cadrul...
29.03.202002986
Ajutor binevenit pentru oamenii legii. Polițiștii din structura rutieră, angrenați în misiuni de verificare pe perioada stării de urgență, au primit în dar un set de măști de protecție. Donația vine din partea atelierului de creație Diamond Collection din Fălticeni.
Într-o vreme în care astfel de produse sunt de...
Făuritorii de frumos din școlile românești au un loc unde își pun în valoare talentul, gândurile și viziunea. Se numește Festivalul Autumnal de Limbă și Literatură sau F.A.L.L. Este un proiect educațional care promovează creațiile în materie de eseu, literatură și desen ale elevilor din ciclurile gimnazial și liceal....
28.03.202006747
Fapt unic în lumea medicală românească. O clinică medicală privată donează o parte din profit unui spital din rețeaua de stat. Gestul vine pe fondul dorinței uriașe a medicilor și localnicilor din Fălticeni de a deschide cel mai nou spital din județul Suceava.
Construită în aproape 30 de ani, unitatea este finalizată...
28.03.202006953
Cine nu respectă legea, plătește. S-au dat numeroase amenzi zilele acestea pentru că unii fălticeneni nu au respectat prevederile Ordonanței Militare nr.3. Cei care au încălcat prevederile au făcut-o fie din indiferență, fie pentru că spun, unii, nu au înțeles prea bine dispozițiile în vigoare.
Deși au invocat tot...
28.03.202001137
Prevenirea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus și răspândirea acestuia au devenit prima prioritate pentru orice autoritate locală. În comuna Drăgușeni s-au aplicat mai multe măsuri care pun în prim plan sănătatea populației. Joia trecută a fost inițiată prima campaniei de dezinfecție generală în localitatea aflată la...
Disponibilitate pentru sănătatea pacienților. Într-o perioadă de restricții, când aproape toate cabinetele medicale sunt închise, unii stomatologi s-au oferit să continue activitatea pentru urgențele populației. Pe perioada stării de urgență, în județul Suceava vor fi deschise doar șase cabinete.
Patru dintre...Local
Sprijin și solidaritate pentru de cadrele medico-sanitare fălticenene. Tot mai mulți oameni de bine sunt alături de cei care luptă cu noul coronavirus, oferind donații în banii pentru ca doctorii și asistentele să fie protejați și să-și poată continua în siguranță munca de zi cu zi, pentru ca la rândul lor să-i poată...
26.03.20200459
Schimbare în lista cabinetului condus de Ludovic Orban. Fostul secretar de stat Nelu Tătăru este, de astăzi, noul ministru al sănătății. Președintele Klaus Iohannis a semnat joi, 26 martie, decretul de numire al noului ministru, propus de premier.
Propunerea a venit în contextul demisiei lui Victor Costache din funcția de...
25.03.2020113832
Încă o speranță și declarație favorabilă pentru sistemul sanitar local. Noul spital din Fălticeni stă cu ușile închise din vara anului 2018 pentru că nu s-au alocat banii necesari de la Ministerul Sănătății pentru dotarea cu aparatură, iar deschiderea unității în actualul context epidemic. Situația gravă de la...
25.03.202006173
Un gest cât 1.000 de cuvinte. Carmen Uscatu, una dintre cele mai inimoase românce, sprijină permanent sistemul medical, printr-un ONG, dăruind aparatură și echipamente pentru spitalele din România. Acum când epidemia crește în intensitate, fălticeneanca de 43 de ani întinde o mână de ajutor și celor din localitatea...
24.03.202007980
Decizie de ultimă oră la nivel local. Primarul Cătălin Coman va sista unele investiții din bugetul local pentru a direcționa în regim de urgență fonduri pentru Spitalul Municipal Fălticeni. Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea de echipamente de protecție pentru medicii și asistenți, în actualul context al...
24.03.202004886
Fălticenenii vor, la unison, un singur lucru acum. Așteptată de toată suflarea locală, deschiderea noului spital devine prioritate de grad zero. Cel important obiectiv din municipiu fiind este lacăt de 1 an și jumătate, lucrările pentru amenajările și construcția clădirii fiind încheiate încă din vara anului 2018....
24.03.2020013569
Secretarul de stat Nelu Tătaru a fost prezent în această
după-amiază la Fălticeni, alături de coordonatorul pentru gestionarea
COVID 19 al regiunii Moldova, prof.univ.dr. Carmen Cimpoeșu, în cadrul unei
deplasări de urgenţă în judeţeul Suceava.
Oficialul guvernamental s-a oprit la Spitalul din Fălticeni
pentru a...
Situație tot mai îngrijorătoare la Suceava. Cifrele privind numărul cazurilor de infecție cu noul coronavirus cresc de la o zi la alta. Dacă ieri dimineață erau confirmate 27 de noi cazuri, ieri după-amiază se vorbea despre 52 de medici și asistenți depistați pozitiv cu COVID-19.
Situația privind numărul cazurilor la...
23.03.202001119
Paza bună trece primejdia rea. În contextul actualei epidemii, autoritățile locale din mediul rural iau măsuri la timp pentru a fi sigure că nu vor avea probleme. Din acest motiv primăria comunei Slatina va fi închisă pentru două zile în vederea igienizării clădirii.
Edilul Vlăduț Gherman anunță că pe 26 și 27...
23.03.202003314
În urma intrării în vigoare a prevederilor Ordonanţei Militare nr. 2 din 21 martie 2020, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Fălticeni a fost convocat luni, 23 martie, în regim de urgenţă, pentru luarea unor noi măsuri la nivel local, în contextul pandemiei de coronavirus.
Şedinţa membrilor Comitetului
Local...
Noi măsuri importante pentru sistemul sanitar. Toate internările pentru operații și investigații care nu sunt urgente se suspendă pentru 14 zile în toată țara. Anunțul a fost făcut de Grupul de Comunicare Strategică.
În ordinul semnat astăzi de ministrul MAI, se menționează toți pacienții care nu reprezintă...Sănătate
Sprijin de urgență pentru sistemul sanitar. Două unități medicale din județ vor primi bani pentru a-i folosi în lupta cu noul coronavirus. CAR Învățământ Fălticeni donează 50.000 de lei spitalului din Fălticeni.
Alți 50.000 de lei vor fi oferiți cu același scop și Spitalului Județean de Urgență din...
22.03.202022084
Primarul Cătălin Coman și managerul Spitalului municipal Fălticeni, doctorul Vlad Morariu, au transmis astăzi, 22 martie, o nouă solicitare Ministerului Sănătății pentru alocarea fondurilor necesare achiziției de aparatură medicală pentru noul spital.
De această dată, demersurile începute la Fălticeni par să fi...
21.03.2020139152
Un prim caz de infecție în mediul sanitar local. Un medic al Spitalului Municipal Fălticeni a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. Informația, care circula la nivel de zvon, a fost confirmată oficial de managerul instituției, doctorul Vlad Morariu.
Acesta a precizat că este vorba despre o doctoriță care își...
18.03.202001187
Se reiau lucrările în cel mai important proiect pe infrastructură rutieră din municipiu. Strada Nicolae Beldiceanu este din nou în șantier, la nici un an de la primele intervenții asupra carosabilului. Acum sunt revizuite mai multe porțiuni de drum care s-au denivelat pe timpul iernii.
Lucrările au început în primăvara...
Este mai uşor să previi îmbolnăvirea decât să tratezi boala. Așa spune un dicton din lumea medicală care este mai actual ca niciodată. Pentru a evita infecţiile cu noul coronavirus şi răspândirea virusului, Alma Clinic a instituit o serie de măsuri suplimentare de igienizare pentru asigurarea sănătății pacienților și...Diverse
Cu toții suntem puși la încercare în
această perioadă și cu toții simțim presiunea care vine odată cu răspândirea
acestui virus.
Impactul puternic pe care îl are este
vizibil în toate domeniile vieții. Peste tot se iau măsuri pentru a limita
riscul de răspândire a acestui virus. Tot mai mulți lucrează de acasă...Educație
Clarificări pe fondul informațiilor apărute în spațiul mediatic. Ministerul Educației și Cercetării a făcut o serie de clarificări privind eventuala înghețare a anului școlar din cauza declarării stării de urgență. Informațiile lansate de unele publicații au fost catalogate drept eronate.
Monica Anisie a dat...
17.03.20200915
Noi măsuri în contextul actual epidemiologic național. Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor anunță că, începând cu data de 17 martie 2020, se suspendă activitatea de examinare pentru obținerea permisului de conducere. Proba teoretică și proba practică, la nivel național, este sistată...
14.03.2020012963
Mediul privat ia primele măsuri anti-coronavirus. Un antreprenor din Fălticeni a decis să-și închidă afacerile pentru următoarele două săptămâni. Restaurantul Ventus și magazinul de birotică și copiere documente Ventus Copy Center și-au sistat activitatea începând de sâmbătă, 14 martie.
Afacerile aparțin...
13.03.202004425
Este cu gândul alături de cei aflați departe. Primarul comunei Drăgușeni a ținut să trimită un mesaj de susținere morală pentru sute de consăteni din diaspora care se află într-o situație delicată, pe fondul situației create de cazurile de infecție cu noul coronavirus. Vasile Cepoi i-a îndemnat pe tinerii și familiile...
11.03.2020013622
Este un lucru dovedit: veștile false circulă repede. Un exemplu edificator este cazul administratorului unei școli de șoferi din Fălticeni, pe care gurile rele l-au „contaminat” cu noul coronavirus. Fără să verifice informația, numeroși localnici au luat de bun zvonul care s-a răspândit imediat în oraș.
Așa a ajuns...
Razie de amploare ale oamenilor legii. Agenți din mai multe structuri al Poliției Municipale Fălticeni au acționat joia trecută, în zi de târg, în diverse locuri din oraș. Controalele inopinate au fost inițiate pe linie preventivă.
Acțiunea s-a desfășurat în sistem integrat, pe raza de competență, cu scopul...
07.03.2020012869
Eveniment rutier deosebit de grav pe Drumul Național 2. Un autotren și un automobil au intrat în coliziune pe raza comunei Drăgușeni. Din incident au rezultat patru victime, șoferul și pasagerii aflați într-o mașină Renault Clio.
Una dintre persoane a fost declarată decedată.
Este vorba de un bărbat de 45 de...
Comunitatea fălticeneană pierde un alt om valoros. Nicolae Mitocaru a trecut la cele veșnice, după o luptă cu o boală incurabilă. Inginerul avea 68 de ani și era prețuit pentru calitățile umane și modul în care relaționa cu toți cei din jur.
Aceleași valori le-a inoculat și celor doi fii, Florin și Alexandru, doi...Actualitate
Vești bune din zona medicală. Toate testele recoltate joi, 5 martie, de la contacții persoanei din comuna Mălini sunt negative. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Suceava.
Pe fondul apariției în țara a unor noi cazuri de infecție cu noul coronavirus (COVID-19), autoritățile oferă...
06.03.202004728
Pregătirile pentru alegerile locale au intrat în linie dreaptă. Organizația județeană PNL Suceava și-a desemnat cei candidații care vor intra în cursa pentru funcția de primar în cele 114 localități sucevene. Întrunirea pe această temă s-a desfășurat cu ușile închise joi, 5 martie, la Gura Humorului.
Liberalii de...
05.03.202002553
Implicarea și sprijinul în comunitate poate atrage considerația demnitarilor. Un ales din Camera Deputaților a ținut să-și exprime aprecierea față de conducerea Primăriei Comunei Forăști care manifestă grijă față comunitatea rușilor lipoveni din satul Manolea. Administrația locală a sprijinit demersurile etnicilor și...
04.03.20200749
Au trecut cu bine de o nouă etapă. Elevii corului Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea” s-au calificat la faza zonală a Olimpiadei Naționale Corale, concurs pe care l-au încheiat cu brio. Dirijat de profesoara Mirabela Apopei, grupul vocal instrumental „Chorus” a obținut premiul I la secțiunea gimnaziu – coruri din școli,...
Grabă mare pentru un conducător auto din capitală. Un șofer bucureștean a uitat care este viteza de deplasare în localitate, motiv pentru care oamenii legii l-au lăsat fără permis. „Furat” de imaginea unei șosele fără prea mult trafic, bărbatul în vârstă de 31 ani s-a aventurat cu 140 km/h (+90 km/h) prin...
01.03.202001698
Momente de neuitat într-o zi cu totul specială. Doamnele și domnișoarele sunt invitate la Salonul Iristar pentru o a petrece Ziua Femeii. Organizatorii anunță un eveniment deosebit, cu un meniu și muzică pe măsură.
Petrecerea va începe la ora 19 și se va încheia spre dimineață.
Salon Iristar organizează acest...
01.03.2020011277
Temeri și așteptări pentru cei aflați în linia întâi. Primul caz de infecție cu noul coronavirus de la Spitalul Municipal Fălticeni a creat o stare de disconfort total și neliniște pentru doctorii și asistenții care au intrat în contact cu doctorița depistată pozitiv. Aceștia nu mai au liniște până când nu vor fi...
29.02.202004383
Satisfacție, împlinire și bucurie în familia unui profesor fălticenean. Cătălin Știrbu și-a văzut visul cu ochii, fiica cea mare fiind multiplă campioană națională într-o probă de atletism. Sabina, membră a lotului olimpic, s-a familiarizat cu victoriile în marile competiții sportive, iar fiecare concurs este un nou...
Un nou val de îmbolnăviri în rândul elevilor. Două unități de învățământ din Fălticeni suspendă cursurile pentru mai multe zile, după confirmarea unor noi cazuri de gripă sezonieră. Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” sistează predarea la o clasă din ciclul primar.
Elevii clasei a III-a A nu vor mai veni...Actualitate
Zeci de șoferi ignoră cu bună știință rigorile legii în privința regimului rutier. Pe drumurile naționale din zona Fălticeni se circulă haotic și cu viteze admise doar pe autostradă. Depășirile pe linie continuă, condusul sub influența băuturilor alcoolice și mai ales încălcarea regimului legal de viteză sunt la...Actualitate
Interes sporit manifestat de un investitor străin pentru piața locală. Compania germană REWE vrea să deschidă un magazin și la Fălticeni, pe un segment tot mai disputat, unde se mai află conanționalii de la Kaufland și Lidl, francezii de la Carrefour, cât și cei de la Profi, dar și mărcile locale Supermarket Simos și...
25.02.202004945
Parcurs ascedent pentru un inginer fălticenean. Cătălin Fodor este noul șef al Inspectoratului Județean în Construcții Suceava, instituție aflată în subordinea Guvernului. Numirea în funcție a fost făcută pe 12 februarie 2020.
În numai șase luni, inginerul Fodor a bifat un traseu carieristic în trei instituții...
25.02.202001806
Acțiune de amploare întreprinsă de Poliția Română. În această dimineață, oamenii legii au efectuat un număr important de percheziții domiciliare în București și 20 de județe, în cadrul a cinci dosare penale în care sunt cercetate fapte de evaziune fiscală în domeniul comerțului intracomunitar cu autovehicule rulate....
25.02.20200690
Noi investiții dezvoltarea rețelelor de energie electrice. Delgaz-Grid anunță modernizarea unui alt sector de distribuție aflat din zona Fălticeni. Lucrările sunt programate la jumătatea acestei săptămâni în comuna Rădășeni.
Acestea au rolul de a asigura funcționarea și exploatarea în condiții de siguranţă,...
21.02.2020014653
Dis de dimineață la percheziție. Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipale Fălticeni au descins sâmbăta trecută în casa unei familii din comuna Forăști. Cercetările s-au desfășurat cu sprijinul luptătorilor SAS (Serviciului pentru Acţiuni Speciale) din cadrul I.P.J. Suceava.
Oamenii...