24.10.20230711
Moment al bucuriei și mărturisii de credință. Oameni simpli, preoți, monahi și monahii, împreună cu reprezentanții autorității locale, au așteptat ziua de 24 octombrie pentru a-l reîntâlni pe sfântul care veghează asupra tuturor sucevenilor. Și anul acesta au fost organizate, de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților,...
23.10.202304740
Prilej de bucurie pentru creștinii ortodocși. Sfântul Ioan cel Nou va fi purtat în procesiune prin protopopiatele județului Suceava. Timp de două zile, racla cu moaștele ocrotitorului Ținutului Mănăstirilor va ajunge în numeroase parohii și așezăminte monahale.
Racla cu moaștele sfântului va poposi și la...
18.10.202302595
Tinerii de liceu se pregătesc pentru bal. Este Balul Bobocilor, petrecerea de bun venit organizată pentru elevii care abia au pășit în viața de licean, un eveniment care necesită resurse, creativitate și imaginație. Organizatorii sunt elevii din anul terminal, cei care stabilesc tema fiecărei ediții.
Și profesorii sunt...
17.10.202301085
Posturi disponibile în învățământul antepreșcolar de la nivel local. Toamna aceasta va fi deschisă noua creșă din municipiul Fălticeni, iar la primul concurs, organizat pentru angajarea cadrelor didactice, au rămas locuri neocupate. Din acest motiv, autoritatea tutelară, Grădinița cu Program Prelungit Pinochhio”...
17.10.202301778
Un cadru didactic de valoare primește recunoștință și prețuire. Profesorul dr. Petru Crăciun este cel căruia i-a revenit anul acesta „Premiul de Excelență” în Educație. Premiul a fost acordat la finalul lunii septembrie, de Fundația Umanitară Assist, cu ocazia evenimentului „Simfonii de toamnă”.
Profesor de...
16.10.20230887
Eveniment cu încărcătură spirituală, marcat în miez de toamnă. Târnosirea cele mai noi mănăstiri din zona Fălticeni s-a desfășurat duminică, 15 octombrie, în cadrul unei ceremonii religioase impresionante ca amploare și solemnitate. Sfințirea chinoviei de călugări Sihăstria Râșcăi vine după șapte ani de trudă,...
13.10.202309312
Zile de sărbătoare cu mare bucurie și binecuvântare. Mănăstirea Sihăstria Râșcăi va marca la sfârșitul acestei săptămâni două momente de mare însemnătate din viața așezământului monahal. Primul va fi săvârșit sâmbătă, 14 octombrie, cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, când va fi adus Brâul...
09.10.202301118
Bucuria și emoția s-au împletit la un eveniment de suflet. Un moment aniversar, menit să evidențieze trecutul și prezentul, importanța și rolul educației, s-a desfășurat la Școala Gimnazială Vadu Moldovei. Actuali și foști profesori, dar și elevi din seriile anterioare și curente au fost așteptați cu drag, într-o zi...
28.09.202301527
Experiențe culinare la școală. Elevii Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” participat la o demonstrație de gătit a unui meniu sustenabil cu ocazia Zilei Porților Deschise. Este vorba despre liceenii de la profilul Gastronomie care au avut prilejul de a-și forma noi abilități practice.
Activitatea se înscrie în cadrul...
22.09.202301546
Schimbare de efect într-o unitate de învățământ din zona rurală. Școala Gimnazială ”Constantin Blănaru” Cornu Luncii a căpătat un plus de farmec la început de an școlar. Aplicarea unor detalii pe cât de simple, pe atât de atrăgătoare, au animat câteva zone ale clădirii.
Curtea și holurile școlii sunt, acum,...
21.09.20230575
Toamna bogată în evenimente culturale. Două noi lansări de carte sunt anunțate pentru acest sfârșit de săptămână. Fălticenenii sunt invitați sâmbătă, 23 septembrie, să cunoască două opere proaspăt ieșite de sub tipar ale unor autori locali. Profesorii Ioan Caulea și Lucian Mușet vor prezenta un volum de poezii și...
20.09.202301554
Este iubit, respectat și căutat pentru sfaturile sale minunate. Preotul Petru Irimescu este unul dintre marii duhovnici ai românilor, care și-a închinat viața bisericii, credinței și oamenilor. În cei peste 50 de ani de preoție a ctitorit numeroase biserici, pe ale cărora pisanii, din modestie, a refuzat să-și pună...
19.09.202301552
Vești bune pentru părinți. Aceștia își pot înscrie copiii la noua creșă „Sfânta Ana” din municipiul Fălticeni. Dosarele pot fi depuse începând de miercuri, 20 septembrie. Tot în această perioadă, 18 - 22 septembrie, se desfășoară și înscrierile pentru posturile de educatori puericultori.
Etapa de înscriere...
18.09.202302563
Toamna nu este doar anotimpul roadelor bogate, ci și cel al regăsirii. Dorul și amintirile crează conexiuni puternice care, la un moment dat, devin aripi care bat și duc înapoi spre cuib. Școala, acestloc special, făurește oameni mari, cultivă valori, semănă lumina cunoașterii și coagulează, într-un loc tainic al...
12.09.202301169
Sărbătoare de suflet și credință. Mănăstirea Râșca va marca la mijlocul acestei săptămâni cel de-al doilea hram. Cu ocazia Înălțării Sfintei Cruci, joi, 14 septembrie, va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească.
Starețul Mănăstirii Râșca, protosinghelul Gabriel Gaman, îi invită pe pelerini să participe în...
12.09.202304847
Schimbări în bine pentru infrastructura educațională. Elevii din satul Pârâie au început noul anul școlar într-o unitate complet modernizată, grație investițiilor derulate din primăvara acestui an. Autoritățile comunei Mălini au direcționat de la bugetul local sume importante pentru renovarea clădirii.
Lucrările au...
08.09.20230761
Slujire arhirească la ceas de binecuvântată bucurie sufletească. Prima sărbătoare din calendarul toamnei este închinată Nașterii Maicii Domnului, ocrotitoarea multor parohii și așezăminte monahale printre care și Mănăstirea Cămârzani. Chinovia de maici așezată la pe culmile localității cu același nume și-a...
04.09.20230878
Administrațiile publice din mediul rural fac pasul spre digitalizare. Tot mai multe primării aleg metode moderne și rapide pentru plata dărilor către bugetul local. Comuna Baia intră pe lista localităților unde cetățenii pot achita, de acum, taxele, impozitele, și amenzile cu un simplu clic.
Sistemul de plată electronică...
02.09.202301925
Noul an școlar bate la ușă. Pe 11 septembrie vor fi deschise porțile unităților de învățământ din întreaga țară. Pentru unii profesori, educatori, elevi și preșcolari momentul va fi unul mai special, asta pentru că vor păși în casă nouă.
Este vorba de cadrele didactice și prichindeii din trei localități ale...
25.08.202301647
Un rezultat excelent pentru profesori și absolvenți. Colegiul Național „Nicu Gane” încheie cele două sesiuni ale Bacalaureatului cu o rată de promovabilitate de 100%. Vineri, 25 august, au fost publicate rezultatele la sesiunea de toamnă.
Colegiul fălticenean a avut doar patru picați, dintre cei peste 110 prezenți, la...
21.08.20230736
Vacanța mare este un prilej excelent pentru excursii și activități recreative. Mai mulți tineri au putut participa la cele două tabere organizate de Protopopiatul Fălticeni, demersuri ce fac parte din calendarul acțiunilor dedicate elevilor din ciclul primar și gimnazial. Mănăstirea Probota și Biserica „Sfântul Ilie”...
20.08.202303219
Un nou proiect edilitar prinde contur la nivel local. Primăria Municipiului Fălticeni va aloca fonduri pentru sistematizarea unui spațiu aflat în cartierul Maior Ioan. Este vorba despre terenul pe care era amplasat fostul dispensar uman, vechea Circă nr.1, clădirea care era cunoscută în trecut sub denumitrea Casa...
14.08.20230718
Meteorologii au vești cât se poate de bune. Vom avea parte de vreme frumoasă în ultimele două săptămâni de vară calendaristică, dar și în primele zile din luna septembrie. Local și izolat, pe arii restrânse, vor fi averse.
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei emise pentru...
Cariera de asistent medical este una de perspectivă. În contextul creșterii numărul furnizorilor de servicii de sănătate, condițiile de muncă și beneficiile tot mai flexibile, alegerea unei astfel de meserii nobile este întemeiată. Mai mult decât, această profesie se numără printre cele care nu sunt expuse riscului de...
09.08.202305222
Serviciile financiare se reînnoiesc și se adaptează nevoilor consumatorilor moderni. Împrumuturile CAR Învățământ Fălticeni sunt modalități accesibile și rapide pentru gestionarea unor situațiile pecuniare urgente. Începând din luna august membrii acestui IFN (Instituție Financiară Nebancară) au la dispoziție un nou...
04.08.20230861
Circulația rutieră va fi reluată în zona centrală. Pe un tronson al Bulevardului Revoluției au fost realizate zilele acestea lucrări de sistematizare și modernizare. Din acest motiv, traficul auto a fost îngreunat, iar mașinile au circulat bară la bară pe străzile Sucevei, Dogari și 2 Grăniceri.
Lucrările au fost...
01.08.202302468
Sezonul estival aduce cele mai importante și așteptate manifestări locale. Una dintre acestea se desfășoară în Comuna Slatina, care va îmbrăca straie de sărbătoare. Primăria și Consiliul Local au pregătit un amplu program, din care nu lipsesc invitații speciali.
Zilele Comunei Slatina vor debuta pe 5 august cu Nunta de...
14.07.202303012
Restricție de circulație la kilometrul zero. Un tronson din centrul municipiului Fălticeni este închis traficului auto, pe un sens, începând de astăzi. Autoritățile locale au decis să interzică accesul pe segmentul de drum dintre ANAF și Catedrală, pe direcția dinspre Bulevardul Revoluției spre intersecția cu strada...
13.07.202301255
Primul episod de vreme extremă s-a încheiat. Pompierii și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență au fost în alertă pe perioada Codului portocaliu, specialiștii ANM anunțând joi, 13 iulie, vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale în zona Fălticeni, dar și în restul județului Suceava, unde...
03.07.202306469
Știm cu toții numele orașului în care ne-am născut. Locul natal îl purtăm în inimă tot timpul și, oriunde mergem, oricât de departe am fi, ceva ne leagă permanent de el. Este ceva special care face parte din noi și vibrează într-un mod aparte.
La acestea se mai adaugă sentimentul de mândrie locală.
Afișarea...
30.06.20230585
Competițiile școlare continuă și în vacanța mare. Patru elevi ai Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea” s-au calificat la etapa națională din cadrul Concursului „Educație rutieră – educație pentru viață”. Echipajul unității de învățământ fălticenene va reprezenta județul Suceava, întrecerea fiind programată...
27.06.202301014
Educația, în toate formele ei, este un factor cheie pentru tânăra generație. Dezvoltarea acesteia presupune și se materializează prin idei, atitudini, valorizare și relaționare. Profesorii sunt cei care modelează caracterul adolescenților și îi pot ajuta să evolueze pozitiv, așa cum și profesorii își dezvoltă noi...
Zi cu emoții pentru absolvenții de liceu. Astăzi, 26 iunie, încep probele scrise ale Bacalaureatului, din cadrul primei sesiuni, de vară, iunie-iulie 2023. La nivelul unităților de învățământ din municipiul Fălticeni sunt 687 de elevi înscriși la examenul maturității.
La Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” sunt 280...
17.06.202301942
Oamenii îl numesc primul gospodar al localității. Așa este privit și etichetat primarul unei comune. Dacă acesta își respectă sau nu statutul, poate fi văzut cu ochiul liber.
Nu doar investițiile, proiectele sau modul cum este cheltuit banul public sunt indicatorii care definesc calitățile unui bun primar.
Curățenia...
08.06.202302015
Seară de vară înfrumusețată muzical. Fălticenenii sunt invitați, sâmbătă, la un spectacol simfonic deosebit, în compania unor voci extraordinare. 3 Tenori Ieșeni vor concerta în centrul orașului, iar accesul publicul a este liber.
Evenimentul muzical este inclus în seria manifestărilor organizate cu prilejul Zilelor...
Revin în bănci. Elevii unei școli din municipiul Fălticeni se întorc la cursuri. Cu toate acestea, întregul colectiv profesoral rămâne în grevă.
Este vorba despre elevii de la Școala Gimnazială „Ioan Ciurea”, care au fost chemați la ore.
Decizia este, totuși, temporară.
Aceasta are legătură cu vizita...
30.05.20230821
Zi specială la final de primăvară calendaristică. Prichindeii, părinții și cadrele didactice au marcat Ziua Grădiniței cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” din municipiul Fălticeni. A fost, de fapt, o dublă sărbătoare, plină de culoare și veselie.
S-au împlinit 50 de ani de existență și activitate ai...
25.05.202301027
Greva din sistemul de învățământ nu ia pauză. Întâlnirile dintre liderii sindicali și Guvern nu au dus într-o direcție favorabilă, oferta Executivului fiind considerată „subțire și jignitoare”. Mai fermi și uniți ca niciodată, profesorii sunt deciși să nu renunțe la revendicări și să obțină ceea ce și-au...
23.05.20230488
Ziua Eroilor se apropie cu pași repezi. Joi vor fi organizate manifestări în toată țara în cinstea înaintașilor care și-au dat viața pe câmpurile de luptă. Un astfel de eveniment va avea loc și în Comuna Dolhești.
Primăria și Consiliul Local au pregătit un amplu program dedicat eroilor militari din cele trei sate...
19.05.202301002
Pregătiri pentru sărbătoare. Biserica istorică din satul Rădășeni va marca la sfârșitul săptămânii hramul de primăvară. Sfinții Constantin și Elena sunt, alături de Sfinții Mucenici Mercurie și Ecaterina, prăznuiți la final de toamnă, ocrotitorii ai parohiei.
Cu ocazia acestei sărbtori credincioșii sunt...
16.05.202301311
Sunt tot mai multe probleme care afectează mediul educațional. Pentru că ministerul și guvernanți întârzie să le rezolve, profesorii se pregătesc de grevă. Cadrele didactice din grădinițe, școli, licee și universități își vor suspenda activitatea pentru două ore.
Reprezentanții federațiilor sindicale din domeniul...
11.05.202302094
Clipe de bucurie la un moment special. Cel mai vârstnic locuitor al Comunei Bunești are un secol de viață și o sumedenie de amintiri frumoase. Ștefan Țăranu și-a sărbătorit cei 100 de ani în prima decadă a lunii mai, înconjurat de familie și un grup de consăteni.
La acest moment jubiliar i-au fost alături primarul...
24.04.202301632
Muzica populară se numără printre bogățiile neprețuite ale neamului românesc. Promovarea acesteia în rândul tinerilor este unul dintre obiectivele proiectului „10 pentru folclor”. Evenimentul continuă și anul acesta, cu popasuri în mai multe localități ale județului Suceava.
Manifestarea reunește artiști din opt...
20.04.20230193
Element de noutate în domeniul forței de muncă. Apar primele oportunități de angajare la nivel local pentru persoanele din comunitatea romă. La finele acestei săptămâni va fi organizat în orașul Dolhasca minibursa locurilor de muncă.
Minibursa este dedicată exclusiv romilor din localitate.
AJOFM Suceava desfășoară...
Vacanța de Paște este pe terminate. Elevii și preșcolarii revin în unitățile de învățământ începând cu 19 aprilie. Mâine începe și modulul al cincilea.
Acesta va dura până pe 16 iunie.
8.000 de elevi de gimnaziu, liceu și copii de grădiniță sunt înscriși la cele nouă unități din municipiul Fălticeni....Actualitate
De sărbători mesele sunt pline cu bunătăți. Din păcate, nu sunt prea sănătoase. Câteva informații interesante și în același timp, alaramante, spun reprezentanții asociației InfoCons.
Masa de Paște este întotdeauna îmbelșugată, iar în jurul acesteia se adună întreaga familie – o masă cu de toate, pentru...
15.04.202301367
Sărbătoare întâmpinată cu cântece religioase și multă bucurie. Fălticenenii sunt invitați în prima zi de Înviere la un concert pascal. Evenimentul se va desfășură duminică, 16 aprilie, în incinta Muzeului Satului Bucovinean din municipiul Suceava.
Gazdele au pregătit un spectacol de toacă și muzică religioasă,...
13.04.202302676
Sărbătorile pascale se apropie cu pași repezi. Doar două zile ne mai despart de Învierea Domnului, iar unii dintre fălticeneni s-au aprovizionat deja pentru masa de Paște. Cei care nu au reușit să ajungă la magazine, mai au timp până inclusiv sâmbătă.
Am adunat într-un singur loc programul magazinelor Simos, Raitar,...
07.04.202301175
Un ajutor sosit la timp! Ce poate fi mai de preț de atât, atunci când situația în care te afli nu mai poate suferi amânare. Fiecare secundă este importantă, în caz unei urgențe.
Viscolului și zăpezilor abundente au creat mari probleme în comuna Forăști, iar șansa unei femei de a naște la spital era intervenția...