Au crescut furturile de biciclete în Fălticeni. 10 dosare penale sunt în lucru. Cum îi ajută proprietarii pe hoțiLocal

Au crescut furturile de biciclete în Fălticeni. 10 dosare penale sunt în lucru. Cum îi ajută proprietarii pe hoți

       Accesări: 761

Un fenomen infracțional tinde să ia amploare. Furturile de biciclete din Fălticeni au crescut în ultima perioadă, iar cei care le dau o mână de ajutor hoților sunt chiar proprietarii acestor bunuri. Polițiștii sunt sesizați săptămânal în privința unor astfel de cazuri, însă paza bună trece primejdia rea.

Proprietarii care au rămas fără biciclete fie au uitat să le asigure, fie le-au asigurat folosind diverse improvizații la îndemâna pe casa scării.

Atât au așteptat hoții. Iar hoții fură de unde apucă: din scara blocului, din fața blocului sau din fața ușii.

Aceștia acționează atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte.

Bicicletele sunt furate din scările de bloc care nu au interfon sau care au dar stau cu ușa deschisă pe timp noapte.

Cele mai multe cazuri sunt înregistrate în cartierul Republicii. Cazuri au fost și în cartierele Maior Ioan și 2 Grăniceri.

Bicicletele sunt vândute, de cele mai multe ori, în piețe sau la târguri, fie pe internet. Polițiștii fălticeneni au întocmit în ultima lună 10 dosare penale pentru furt și furt calificat.

Agenții desfășoară cercetări pentru recuperarea bunurilor.

Ei recomandă asigurarea bicicletelor cu sisteme antifurt omologate sau depozitarea acestora în boxa blocului ori în garaj.

ȘTIRI