Accesări: 5223

Revenirea la normalitate este ceea ce așteaptă cu toții. Primii pași în această direcție se fac la sfârșitul săptămânii. Președintele Klaus Iohannis a anunțat o serie de măsuri de relaxare care vor fi aplicate în perioada următoare.

Acestea vor fi luate în patru etape: 15 mai, 1 iunie, 1 iulie și 1 august.

Obligativitatea purtării măștii în aer liber va fi eliminată de sâmbătă, 15 mai.

Va rămâne obligatorie atunci când ne aflăm în piețe, târguri, mijloace de transport în comun, precum și în interiorul magazinelor și instituțiilor.

Anunțul președintelui vine după o întâlnire la Cotroceni cu premierul și mai mulți miniștri pe tema relaxării restricțiilor.

„Vom avea o relaxare pas cu pas, am elaborat calendarul.”, a spus șeful statului. „Relaxările sunt condiționate de evoluția pandemiei și gradul de vaccinare. Dacă vrem mai multă relaxare trebuie să respectăm măsurile în vigoare și să ne vaccinăm.”

Tot de pe 15 mai este permisă intrarea spectatorilor în tribune la competițiile sportive la 25% din capacitate și se elimină restricțiile de circulație noaptea.

Simultan se elimină orice restricție asupra programului agenților comerciali. Magazinele vor reveni la programul normal de lucru.

De la 1 iunie vor intra în vigoare alte relaxări care vizează în primul rând nunțile, botezurile și alt gen de evenimente private. Nunțile, botezurile, mese festivele se pot organiza în exterior cu maximum 70 de persoane, iar în interior cu maximum 50 de persoane.

Numărul participanților va fi limitat cu excepția situației în care organizatorul garantează că toți cei prezenți sunt vaccinați.

Ce măsuri de relaxare intră în vigoare de la 15 mai:

  • purtatul măștii nu va mai fi obligatoriu în aer liber, cu excepția piețelor și târgurilor.
  • se elimină restricțiile de circulație noapte
  • programul agenților economici revine la normal

Ce măsuri de relaxare intră în vigoare de la 1 iunie:

  • Nunțile, botezurile, mese festivele se pot organiza în exterior cu maximum 70 de persoane, iar în interior cu maximum 50 de persoane. Dar dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate se renunță la restricționarea numărului de participanți.
  • La sălile de sport, numărul de participanți este restricționat, dar dacă managerul garantează că sunt toate persoanele vaccinate, numărul de participanți poate să crească.

ȘTIRI