Zi de bucurie sufletească, sărbătoare și binecuvântare. Ortodocșii pe stil vechi au marcat intrarea într-un nou an calendaristic prin rugăciune. Slujbe au fost oficiate în bisericile și mănăstirile de pe tot cuprinsul țării.
Sfânta Liturghie s-a desfășurat și la Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Fălticeni, localitate unde se află cea mai numeroasă comunitate de ortodocși pe stil vechi din nordul Moldovei.
PreaSfințitul Sofronie, episcopul Sucevei, a oficiat seriviciul religios, alături de preotul paroh Sebastian Mogârzan.
Slujba și-a urmat cursul firesc, potrivit rânduielii bisericești.
Prima zi din noul an coincide cu o dublă sărbătoare: praznicul Tăierii Împrejur și cel al Sfântului Vasile cel Mare. Cu o seară înainte, credincioșii au venit la biserică pentru slujba Privegherii.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de psalții catedralei. Spre diferență de alte evenimente religioase, în această zi este săvârșită Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, oficiată doar de zece ori pe an.
În încheierea slujbei arhierești, preotul paroh a ținut un cuvânt de mulțumire, adresând credincioșilor urări de bine.
După citirea moliftelor Sfântului Vasile cel Mare, P.S. Sofronie și preotul Sebastian Mogârzan au oficiat slujba de pomenire pentru preotul Vasile Sandu, ctitor al catedralei, preot paroh și protoiereu al Protopopiatului Fălticeni.
Următorul reper în calendarul religios va fi miercurea viitoare.
Ortodocșii pe stil vechi vor sărbători Boboteaza.
Potrivit tradiției creștine, preotul va intra în case cu icoana Botezului Domnului și cu apă sfințită.
În ajunul Bobotezei se făuresc crucile de gheață, iar în ziua praznicului are loc sfințirea apei care, printr-un ritual anume, rugăciuni și binecuvântare, devine Aghiasmă Mare.