Evenimentul verii se apropie cu pași repezi. Zilele Municipiului Fălticeni va debuta peste două săptămâni, iar autoritățile locale au definitivat programul ediției 2023. Programul include mai multe manifestări artistice, muzicale și sportive.
Bâlciul de Sfântul Ilie nu va lipsi.
Locul desfășurării va fi același ca și anul trecut.
Scena pentru artiști va fi amenajată în apropierea Bazei de Agrement „Nada Florilor”, pe spațiul dintre sala de sport „Gabriel Udișteanu” și tribuna fostului stadion „Chimia”.
În centrul municipiului vor fi amenajate doar tarabele anticarilor și cele ale micilor meșteșugari. Tot aici se vor fi expuse și mașinile de epocă din cadrul manifestării automobilistice „Roți legendare”.
Concerte Antonia, Proconsul și Nicoleta Nucă
Programul se va desfășura între 15 și 21 iulie, însă manifestările muzicale și artistice vor avea loc începând cu 18 iulie.
Vor fi spectacole ale unor soliști îndrăgiți de tânăra generație.
Antonia și Nicoleta Nucă sunt printre artiștii invitați să concerteze cu ocazia Zilelor Municipiului Fălticeni.
Programul muzical va fi unul divers. Diana Matei și Taraful Cleante, Yannis Pavel și trapperul Petre Ștefan vor fi prezenți cu ocazia aceluiași eveniment.
La ediția 2023 va concerta și formația pop-rock Proconsul.
Dan Negru, cunoscutul prezentator de televiziune, va fi gazda spectacolelor muzicale din primele două zile, urmând ca un alt om de televiziune, Vlad Baba, să preia rolul de gazdă al manifestării.
Muzica folclorică nu va lipsi din program.
Șezătoarea Copiilor va aduce pe scenă 300 de tinere talente, formații și ansambluri de dans și muzică populară din toată țara.
Elevi premiați, evenimente sportive și Nunta Aur
Cuplurile de aur vor fi sărbătorite la Biserica „Învierea Domnului”, unde va fi oficiată și slujba de Tedeum.
Procesiunea religioasă va fi organizată pe 19 iulie, în ziua hramului, și va avea același traseu ca și în anii din urmă, de la Biserica Sfântul Ilie spre Parcul Prefecturii, Biserica Adormirii, zona centrală.
Activitățile sportive vor cuprinde un meci de fotbal între veteranii sportului cu balonul rotund și un turneu de tenis de masă.
În cadrul evenimentului vor fi premiați elevii cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Bacalaureat și cei care au performat la olimpiadele școlare.
Plata pentru amenajarea scenei, luminilor, sunetului, și parțial pentru onorariile artiștilor va fi suportată de partenerul Yannis Baby Park, care se va ocupa și de organizarea spațiilor de la bâlci.
Bugetul propus pentru toate manifestările din cadrul Zilelor Municipiului Fălticeni se ridică la aproximativ 400.000 de lei.