Accesări: 14882

Toamna se numără voturile. În ultima duminică din luna septembrie, românii își aleg primarii, consilierii locali, președinții de consilii județene și consilierii județeni pentru următorii patru ani. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7.00.

Alegătorii și-au putut exprima dreptul la vot până la ora 21:00, când toate secțiile s-au închis.

Pentru a-și putea exprima votul la scrutinul de astăzi, pe cetățenii au mers la secțiile la care au fost arondați.

Scrutinul s-a desfășurat în condiții diferite și speciale față de anii din urmă.

Reguli stricte

Prezenţa la urne s-a desfășurat după reguli stricte, pe care toată lumea a trebuit să le respecte. În secțiile de votare vor putea fi maximum cinci alegători.

Au fost făcute culoare separate, în funcție de temperatura fiecărui votant, de la intrare.

Alegătorii care s-au prezentat la urne au fost obligați să poarte mască de protecție în cabina de vot. În cazul în care au uitat masca acasă, autoritățile l-au pus la dispoziție în secția de votare unde va fi și dezinfectant.

Incident la o secție de votare

În municipiul Fălticeni sunt așteptați la urne 25.734 de alegători cu drept de vot. Cele 20 de secții de votare sunt amenajate în unități de învățământ, în grădinițe, școli și colegii.

De la deschiderea secțiilor de votare și până în prezent s-a înregistrat un incident în secția de votare 93 de la Grădinița „Dumbrava Minunată”. Un alegător a reclamat faptul că buletinul vot pe care l-a primit era deja ștampilat la poziția candidatului Cătălin Coman (PSD).

Polițiștii au ajuns la fața locului și au întocmit, ulterior, dosar penal.

Procentaj prezență la vot

Prezența la vot în municipiul Fălticeni, la închiderea urnelor a fost de 43,51%. La urne s-au prezentat 11.197 de alegători cu drept de vot.

Distribuția voturilor pe gen arată astfel: bărbați – 5.883 voturi, femei – 5.314 voturi.

Cei mai activi alegători din Fălticeni au fost persoanele cu vârsta cuprinsă între 45 și 64 de ani, ce reprezintă aproximativ 43,61% din totalul votanților.

57 de persoane au solicitate urna mobilă, 179 au votat pe listele suplimentare, iar 10,971 au votat pe listele permanente și complementare.

Prezență la vot

Municipiul Fălticeni – 43,51% (11.197 voturi)

Zona Fălticeni – 62,65% (43.155 voturi)

Județul Suceava – 45,08% (273.585 voturi)

ȘTIRI