Agenții SPR Vadu Moldovei au confiscat un transport cherestea în valoare de peste 35.000 de leiRural

Agenții SPR Vadu Moldovei au confiscat un transport cherestea în valoare de peste 35.000 de lei

       Accesări: 6578

Unele „afaceri” se încheie cu o amendă usturătoare. Transporturile ilegale de material lemnos sunt la ordinea zilei pe DN2, polițiștii SPR Vadu Moldovei reușind, nu de puține ori, să depisteze probleme cu marfa sau documentele. Un astfel de caz s-a petrecut recent, când agenții Secției de Poliție Rurală au oprit pentru un control de rutină un autotren înmatriculat în județul Suceava.

Vehiculul de tonaj, condus de un bărbat de 29 de ani din oraşul Frasin, transporta cherestea de rășinoase.

Marfa aparținea unui operator economic din Stulpicani.

Polițiștii SPR Vadu Moldovei aveau suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, așa că au solicitat sprijinul specialiştilor silvici.

Transportul, oprit la orele serii, a fost verificat iar bănuielile oamenilor legii s-au adeverit.

Specialiștii silvici au stabilit faptul că, operatorul economic a efectuat două transporturi de material lemnos cu acelaşi mijloc de transport, dar cu semiremorci diferite.

Firma a folosit acelaşi aviz de însoţire prezentat pentru control de conducătorul auto şi cod online emis de aplicația informatică.

Polițiștii au dispus sancţionarea societății comerciale, administrată de un bărbat de 33 de ani din Stulpicani, cu 15.000 lei.

Marfa, cheresteau de esență rășinoase, aproximativ 56 mc, valorează peste 35.000 lei.

Materialul lemnos a fost predat în custodie Ocolului Silvic Fălticeni.

ȘTIRI