Peste 100 de polițiști din cadrul IPJ Suceava – Serviciul Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice și din cadrul subunităților și secțiilor rurale de poliție au desfășurat, în perioada 14 – 22 mai 2020, o amplă acțiune de prevenire și combatere a delictelor silvice.
În cadrul planului de acțiune „Scutul Pădurii 2020” au fost efectuate controale și verificări atât în fondul forestier, la unitățile economice de debitere și prelucrare material lemnos dar și pe drumurile publice pentru indetificarea transporturilor ilegale de lemn.
Bilanțul prezentat de IPJ Suceava, la sfârșitul acestei săptămâni ,arată că au fost efectuate 51 de controale din care: pe linia provenienței, prelucrării, depozitării și valorificării materialului lemnos – 2, pe drumuri publice – 39, în fondul forestier – 2, în piețe, altele – 8.
Au fost constatate 9 infracțiuni, toate la regimul silvic și au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale în valoare de 53.900 lei.
Totodată, au fost confiscați aproape 300 metri cubi de material lemnos în valoare de peste 50.000 lei.
Acțiunile polițiștilor nu au ocolit zona Fălticeni.
În perioada 15-19 mai, s-a efectuat o verificare pe linia respectării regimului silvic la o societate din comuna Cornu Luncii.
În acest caz, organele de control au aplicat 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 12.000 lei pentru încălcarea normelor referitoare la exploatarea și livrarea materialului lemnos.
Ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantității de 130,7 metri cubi, în valoare de 22480,4 lei.
În dimineața zilei de vineri, 22 mai, la ora 03.45, polițiștii din cadrul SPR 1 Vadu Moldovei, acționând în vederea valorificării unor informații privind ilegalitatea unor transporturi de material lemnos, au oprit în trafic pentru control, ansamblul rutier condus de către un bărbat, în vârstă de 29 ani, din comuna Mălini, fiind încărcat, potrivit avizului de însoțire cu cherestea de molid în volum de 37,36 metri cubi.
Întrucât existau indicii cu privire la disproporția dintre volumul de cherestea specificat în avizul de însoțire și cea existentă încărcată în fapt în mijlocul de transport, s-a solicitat sprijinul lucrătorilor silvici din cadrul Ocolului Silvic Fălticeni.
Aceștia au procedat la inventarierea cherestelei din mijlocul de transport identificând un volum total de 53,45 metri cubi, respectiv cu 16.09 metri cubi în plus față de mențiunea din aviz.
S-a dispus sancționarea contravențională cu amendă în sumă de 6.000 lei și confiscarea fizică a cantități de 16,09 metri cubi de cherestea rășinoase în valoare de 11.568,71 lei.
Foto arhivă – imagine cu caracter ilustrativ