Cea mai importantă etapă pentru absolvenții de gimnaziu este încheiată. Repartizarea computerizată s-a desfășurat pe 14 iulie, zi în care elevii au aflat la ce liceu vor studia în următorii patru ani. Pentru cei cu medii mari, nu au fost niciun fel de surprize.
Un clasament al primelor 10 medii pe zona Fălticeni arată cât de mici sunt diferențele între rezultatele de la admitere ale elevilor studioși de la oraș și ale celor de la țară.
9 sutimi între prima și a doua medie
Primele două medii pe zona Fălticeni sunt despărțite de doar 9 sutimi.
Cea mai mare medie este 10 și aparține unei eleve din Fălticeni, iar a doua cea mai mare medie este 9,91, ce aparține unui absolvent de la Școala Gimnazială Băișești.
Următoarele trei medii sunt 9,89, 9,88 și 9,84, ale unor elevi de la Școala Gimnazială „Ion Irimescu”, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, Școala Gimnazială Drăgușeni.
Diferența este de doar 16 sutimi, între prima și a cincea medie la admiterea pe liceu, și de 24 de sutimi între prima și a zecea medie, respectiv 9,76 – 10.
În topul primelor 10 medii pe zona Fălticeni, cinci aparțin unor elevi din mediul rural, de la școlile din Băișești, Drăgușeni și Mălini. Celelalte cinci sunt bifate de elevi de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, Colegiul Național „Nicu Gane”, Școala Gimnazială „Ion Irimescu” și Școala „Alexandru Ioan Cuza”.
În clasamentul următoarelor 10 medii, locurile 11-20, este, din nou, egalitate, cinci elevi de la oraș, și cinci de la țară.
Din mediul rural sunt absolvenții care au reușit să obțină medii peste 9,60 de la școlile din Dolheștii Mari, Râșca, Preutești și Mălini. Din mediul urban sunt elevi de la școlile „Ion Irimescu”, „Alexandru Ioan Cuza” și de la Colegiul Național „Nicu Gane”.
Opțiunile elevilor
Elevii cu cele mai mari 30 de medii din zona Fălticeni au optat preponderent pentru Colegiul Național „Nicu Gane”. 11 dintre aceștia au ales colegii din municipiul Suceava.
Spre exemplu, absolventa cu media 10, Daria Purdilă, și eleva cu a doua medie pe școală și a treia pe zona Fălticeni, au optat pentru Colegiul „Petru Rareș”.
Șapte elevi din Fălticeni, Mălini și Băișești au ales să-și continue studiile la Colegiul Național „Ștefan cel Mare din Suceava”, iar alți doi la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Colegiul „Petru Rareș”.
Absolvenții de gimnaziu de la Colegiul „Mihai Băcescu” au optat să continue studiile liceale la aceeași unitate de învățământ.
În ceea ce privește opțiunile pentru profil, primii 30 de absolvenți cu cele mai mari medii pe zona Fălticeni au ales Profilul real în proporție de 93%, mai precis 28 dintre cei 30, ceilalți doi absolvenții optând pentru Profilul uman.
Rezultate Admitere Liceu 2022
Nr. | Candidat | Unitate de învățământ | Media de admitere | Repartizare |
1 | SV 8198886 | Școala Gimnazială „Ion Irimescu” | 10 | Colegiul „Petru Rareș” |
2 | SV 9823530 | Școala Gimnazială Băișești | 9,91 | Colegiul „Nicu Gane” |
3 | SV 8653789 | Școala Gimnazială „Ion Irimescu” | 9,89 | Colegiul „Petru Rareș” |
4 | SV 9873718 | Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” | 9,88 | Colegiul „Mihai Băcescu” |
5 | SV 9666872 | Școala Gimnazială Drăgușeni | 9,84 | Colegiul „Nicu Gane” |
6 | SV 9823624 | Școala Gimnazială Băișești | 9,84 | Colegiul „Ștefan cel Mare” |
7 | SV 8064642 | Colegiul Național „Nicu Gane” | 9,83 | Colegiul „Nicu Gane” |
8 | SV 8658218 | Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” | 9,83 | Colegiul „Nicu Gane” |
9 | SV 9962835 | Școala Gimnazială Mălini | 9,79 | Colegiul „Ștefan cel Mare” |
10 | SV 9767702 | Școala Gimnazială Mălini | 9,76 | Colegiul „Nicu Gane” |
11 | SV 9399886 | Școala Gimnazială „Ion Irimescu” | 9,76 | Colegiul „Nicu Gane” |
12 | SV 7425901 | Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” | 9,75 | Colegiul „Nicu Gane” |
13 | SV 8103667 | Colegiul Național „Nicu Gane” | 9,75 | Colegiul „Nicu Gane” |
14 | SV 8641663 | Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” | 9,72 | Colegiul „Ștefan cel Mare” |
15 | SV 9387598 | Școala Gimnazială Dolheștii Mari | 9,71 | Colegiul „Nicu Gane” |
16 | SV 9938172 | Școala Gimnazială Râșca | 9,69 | Colegiul „Nicu Gane” |
17 | SV 8074254 | Școala Gimnazială Rotunda | 9,68 | Liceul „Iorgu V. Liteanu” |
18 | SV 9962894 | Școala Gimnazială Mălini | 9,68 | Colegiul „Ștefan cel Mare” |
19 | SV 8655615 | Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” | 9,66 | Colegiul „Mihai Eminescu” |
20 | SV10504794 | Școala Gimnazială Preutești | 9,66 | Colegiul „Nicu Gane” |
21 | SV10048816 | Școala Gimnazială Mălini | 9,63 | Colegiul „Ștefan cel Mare” |
22 | SV 8562862 | Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” | 9,63 | Colegiul „Nicu Gane” |
23 | SV10115888 | Școala Gimnazială Vadu Moldovei | 9,62 | Colegiul „Nicu Gane” |
24 | SV 9962772 | Școala Gimnazială Mălini | 9,60 | Colegiul „Ștefan cel Mare” |
25 | SV 8074772 | Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” | 9,60 | Colegiul „Mihai Băcescu” |
26 | SV 8554709 | Colegiul Național „Nicu Gane” | 9,58 | Colegiul „Nicu Gane” |
27 | SV 8199280 | Colegiul Național „Nicu Gane” | 9,57 | Colegiul „Nicu Gane” |
28 | SV 9823588 | Școala Gimnazială Băișești | 9,56 | Colegiul „Petru Rareș” |
29 | SV10049309 | Școala Gimnazială Mălini | 9,56 | Colegiul „Ștefan cel Mare” |
30 | SV10505439 | Școala Gimnazială Preutești | 9,53 | Colegiul „Nicu Gane” |