Activități organizate de 1 Iunie. Copiii din Fălticeni sunt invitați la acțiunile programului ”1,2,3…Fuga după ei”Local

Activități organizate de 1 Iunie. Copiii din Fălticeni sunt invitați la acțiunile programului ”1,2,3…Fuga după ei”

       Accesări: 1395

Vara începe cu zâmbetele celor mici. Prima zi din sezonul cald este dedicată copiilor, cei care vor fi în atenția părinților, bunicilor și autorităților locale. După doi ani de restricții, manifestările de 1 Iunie se reiau, acestea fiind mai așteptate ca niciodată.

Primăria Municipiului Fălticeni și Consiliul Local Fălticeni desfășoară un program special cu ocazia acestei zile.

Copiii din municipiu sunt invitați la activitățile evenimentului ”1-2-3…Fuga după ei”, organizat în parteneriat cu GLT „Aripi în Europa”.

Manifestarea include activități de joc, creație, dans, expoziții dar și un spectacol.

Jocul și creația vor fi prezente în același loc.

Programul va începe la ora 10 cu desene pe asfalt. Aleea pietonală din fața Primăriei va fi spațiul unde copiii vor da frâu liber creativității.

Tot aici vor fi organizate concursuri atractive cu jocurile copilăriei.

Dacă vremea va fi nefavorabilă, activitățile vor fi mutate în sala de sport a Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”.

Iubitorii de frumos sunt invitați la mai multe expoziții organizate, între orele 9 și 14, la Bibilioteca Municipală „Eugen Lovinescu”, unde vor putea descoperi „Toba cu povești” (expoziție de carte pentru copii), vor descoperi cine sunt „Micii artizani” (colaj de abilități practice) și vor putea vedea cum arată un „Vis de copil” (expoziție de desene).

Un alt reper de pe agenda Zilei de 1 Iunie va fi expoziția grafică de la Muzeul Apelor „Mihai Băcescu”, deschisă între orele 9 și 16.

Copiii sunt invitați și la programul artistic „Ai și tu talent”, desfășurat între orele 15 și 18 la Amfiteatrul din Parcul „Nada Florilor” (zona Pontonului).

Tot aici este programat și un spectacol artistic, urmat de o discotecă în aer liber, între orele 18 și 22.

ȘTIRI