În această săptămnână, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol desfășoară o acțiune în județul Suceava pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier național.
Acțiunea are loc în perioada 2 – 5 iunie și vizează verificarea a 12 agenți economici, a informat Poliția Română.
De asemenea, polițiștii verifică și respectarea dispozițiilor legale de agenții economici pe linia achiziției, depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase.
La acțiune participă polițiști din cadrul Direcției de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier si Piscicol, sprijiniți de polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Suceava, Maramureș, Neamț, Bacău, Bistrița-Năsăud, Mureș, Covasna și Vrancea.