Accesări: 1822

Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Interne (MAI) au semnat marți, 14 aprilie 2020, un acord privind stabilirea unor măsuri cu ocazia sărbătorii Sfintelor Paști.

Potrivit documentului, Prescurile de Paște și Lumina Învierii ar urma să fie distribuite de echipaje mixte, inclusiv în spitale și centrele de carantinare.

Cel mai probabil acordul va fi anulat în cursul acestei zile, după ce președintele Klaus Iohannis a ieșit public și s-a declarat nemulțumit de această înțelegere care, în opinia sa, ar relaxa măsurile de izolare în perioada Paștelui.

Președintele a anunțat că le va cere premierului Ludovic Orban și ministrului Marcel Vela să revină asupra protocolului.

”Dragi români, indiferent ce vă spun unii și alții, eu vă spun același lucru pe care îl spun medicii, experții, OMS: stați acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări”, a subliniat șeful statului.

Iată ce prevede acordul încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Interne:

Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită Paști, sfințită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie, după Sfânta Liturghie, va fi distribuită credincioşilor în zilele de vineri, 17 aprilie, și sâmbătă, 18 aprilie, în intervalul orar 07.00 –17.00, în toate parohiile din Patriarhia Română, în locuri special amenajate, în afara lăcașurilor de cult, de către personalul angajat al bisericii și de către voluntari, cu respectarea măsurilor de protecție (mască sanitară, distanță socială de 2 metri, marcată în fața locului special amenajat), similar magazinelor alimentare.

În Declarația pe propria răspundere, la Locul deplasării, credinciosul va face precizarea Pentru ridicarea Sfintelor Paști de la Biserică (numele lăcașului de cult) din zona de rezidență a persoanei respective.

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (Poliție, Poliție de Frontieră, Jandarmerie, Pompieri și Poliție Locală) vor asigura ordinea publică pe toată perioada distribuirii Paştilor.

Angajaţii parohiei, membrii Consiliilor parohiale și voluntarii, în calitate de organizatori, vor asigura respectarea distanței sociale și a reglementărilor prevăzute în Ordonanțele militare pe perioada distribuirii Paștilor, având ca semn distinctiv o banderolă albă pe braț.

Pentru credincioșii bolnavi și cei peste 65 de ani, Paştile vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă (17 și 18 aprilie) sau în prima zi de Paşti (19 aprilie), începând cu ora 06.00 dimineața, cu respectarea măsurilor de protecție, mască sanitară și mănuși.

Distribuirea Sfintei Lumini adusă de la Ierusalim în seara zilei de sâmbătă, 18 aprilie 2020, în jurul orelor 19.00, se va face de către voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică și patrulele existente sub coordonarea Ministerului Afacerilor Interne aflate în misiune (Poliție, Poliție de Frontieră, Jandarmerie, Pompieri, Poliția locală, cât și cadrele Ministerului Apărării Naţionale), începând cu orele 20.00.

Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei, în afara curții sau a imobilului în care locuiesc, respectând regulile de distanțare socială, astfel încât să fie evitată aglomerația și formarea grupurilor mai mari de trei persoane. În acest sens, doi sau trei locatari dintr-o scară de bloc pot oferi Sfânta Lumină, primită de la voluntari, tuturor vecinilor.

În zonele carantinate, Sfânta Lumină va fi dusă cu ajutorul personalului Ministerului Afacerilor Interne de la Centrele episcopale la parohiile din zonele carantinate.

În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților care distribuie Sfânta Lumină la casele credincioșilor, cât și a voluntarilor, care vor avea asupra lor Cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască şi mănuşi de protecție.

Echipajele care acționează în posturile fixe și cele aflate la punctele de frontieră, aflate în misiuni coordonate de către Ministerul Afacerilor Interne, vor oferi Sfânta Lumină persoanelor aflate în trafic (în baza excepțiilor de circulație prevăzute în Ordonanțele militare anterioare) sau care tranzitează

Cadrele existente sub coordonarea Ministerului Afacerilor Interne, aflate în misiune în noaptea de Înviere, vor distribui Sfânta Lumină spitalelor, centrelor sociale și centrelor de carantină.

ȘTIRI