Comunicat de presă
Nr. de înregistrare: 341/27.11.2019
Asociația Grupul de Acțiune Locală G.A.L. Suceava Sud-Est prezintă inițiative de succes și aduce în atenția publicului larg proiecte care prezintă o imagine concretă a măsurilor de finanțare prin Strategia de Dezvoltare Locală 2017-2020.
Aceste proiecte au condus la realizări care includ achiziția de utilaje agricole și non agricole pentru antreprenorii ce fac parte din arealul inclus în SDL și anume: comuna Vadu Moldovei, comuna Boroaia, comuna Dolhești, comuna Forăști și comuna Drăgușeni.
În zona GAL Suceava Sud-Est, 14 beneficiari au primit finanțare nerambursabilă pentru a-și dezvolta activitatea. Beneficiarii acestor proiecte sunt persoane fizice și juridice, doctori, fermieri, autorități publice, oameni care au văzut potențialul unei investiții și au avut curajul să elaboreze proiecte care le-au schimbat viața, iar prin inițiativele lor au contribuit la consolidarea zonei și la asigurarea unor condiții de trai mai bune pentru locuitorii ei.
Dezvoltarea rurală durabilă poate fi realizată și prin intermediul proiectelor mici ale unor oameni cu inițiativă. Munca și devotamentul fac dintr-o idee o afacere rentabilă, iar acest lucru este dovedit și de beneficiarul proiectului prezentat în actualul comunicat de presa și anume: ALEXA ELISABETA I.I. din comuna Forăști, sat Manolea, județul SUCEAVA.
Echipa GAL Suceava Sud-Est, împreună cu domnul manager proiect Iacob Alexandru – Lory și doamna Alexa Elisabeta, administrator al firmei ALEXA ELISABETA I.I. anunță că, în urma derulării Apelului de Selecție pentru măsura M5/2A „Dezvoltarea durabilă a sectorului agricol”, ce a fost lansat în anul 2018, firma Alexa Elisabeta I.I. a achiziționat prin accesare de Fonduri Europene Nerambursabile următorul utilaj agricol: Tractor.
Banii pentru utilajul agricol provin de la Uniunea Europeană și Guvernul României prin PNDR (Programul Național de Dezvoltare Rurală).
Valoarea totala a proiectului de la Alexa Elisabeta I.I. este de 165.480 euro.
Firma din comuna Forăști a primit pentru achiziția utilajului agricol 82.740 euro finanțare nerambursabilă, cofinanțarea beneficiarului fiind de 82.740 euro.
Asociația GAL Suceava Sud Est
Data
27.11.2019
Reprezentant Legal Cantoriu Ionel