Avarie majoră pe rețea. ACET va întrerupe miercuri, 23 august, furnizarea apei potabile pentru remedierea unei defecțiuni la una dintre conductele aflate pe strada Maior Ioan. Patru zone ale municipiului Fălticeni vor fi afectate.
Mai bine de jumătate din oraș nu va avea apă potabilă.
Este vorba despre locuitorii aflați în cartierele Republicii, Maior Ioan, Țarna Mare și Șoldănești, dar și zonele adiacente acestora.
Întreruperea este programată între orele 8 și 15.
14 asociații de proprietari vor fi afectate de această măsură, respectiv asociațiile 1,2,3,4,5,6,7 (blocurile de pe 13 Decembrie, Republicii și Unirii), 10, 11, 12 (blocurile 2, 2A, 2B, 2BB, 2BA, strada 1 Mai; blocul 25, strada Nicolae Beldiceanu), asociația 13 (blocurile 2 și 4, strada Nicolae Beldiceanu și Republicii), asociațiile 14, 15, 16 și 19 (blocurile de pe strada Nicolae Bălcescu și strada Maior Ioan).
Numeroși agenți economici, dar și instituții publice nu vor apă potabilă, printre care Detașamentul de Pompieri, ANAF, APIA, Colegiul Național „Nicu Gane”, Școala Gimnazială „Ioan Ciurea”, Ocolul Silvic, Școala de Subofițeri Jandarmi, AJOFM, Grădinița Specială, Primăria Fălticeni, Judecătoria Fălticeni, Parchetul Fălticeni.
Vor fi afectați consumatorii de pe străzile Republicii, Armatei, Dimitrie Leonida, Topitoriei, 13 Decembrie, Sucevei, Pleșești Gane, Magazia Gării, Horticolei, Spicului, Nufărului, Doboșari, Câmpului, Păcii, Unirii, Botoșanilor, Matei Millo, Horea, Cloșca, Crișan, Forestierului, Nada Florilor, Livezilor, Teilor, Șoldănești, Tudor Vladimirescu, Antilești, Sergent Rusu, Gheorghe Doja, Soldat Zamfir.
Fără apă potabilă vor fi și locuitorii de pe străzile Maior Ioan, Aleea Trandafirilor, Nicolae Bălcescu, Aleea Căminului, Pictor Dimitrie Hârlescu, Aleea Nucului, Cuza Vodă, Mihai Eminescu, Nicolae Beldiceanu, 1 Mai, Halei, Ștefan cel Mare (parțial), M. Sadoveanu (parțial),
Afectați de întreruperea furnizării apei sunt și consumatorii de pe străzile Ana Ipătescu, Victoriei, Avram Iancu, Muncii, Artur Gorovei, Stadion Sportiv, Izvor, Obor, Plutonier Iordache, Pictor Șoldănescu, Nicolae Labiș, Dimitrie Leonida, Magazia Gării, Libertății, Al. G. Grămadă, Zorilor, Caporal Ciofu, Caporal Movileanu, Sergent Sava, Serpentina Bunești, Soldat Nedelcu, Școala Domnească, Nicu Gane.
Reprezentanții ACET Fălticeni atrag atenția că în momentul reluării furnizării serviciului există posibilitatea ca apa să înregistreze valori mai mari ale parametrului turbiditate (lipsa de transparență a apei), situație în care robinetul trebuie lăsat deschis timp de câteva minute și apa să fie utilizată doar în scopuri menajere, până la limpezirea ei.
Dacă situația persistă, sunați la Dispeceratul ACET. iar o echipă de lucru specializată se va deplasa în zonă pentru soluționarea problemei sesizate.