Serviciu de utilitate publică sistat de operatorul local. Jumătate din populația municipiului Fălticeni nu va avea apă la robinete pentru câteva ore. ACET va opri furnizarea apei în două etape, de la ora 7 dimineața și, respectiv, ora 11.
Sunt vizați atât consumatori casnici, agenți economici și 10 asociații de proprietari.
Agenția ACET Fălticeni a notificat consumatorii din Fălticeni, încă de la sfârșitul săptămânii trecute, în legătură cu intervenție programată în cursul zilei de 3 februarie.
Conducerea Agenției ACET Fălticeni informează că nu este vorba despre avarii, ci despre lucrări în camera vanelor la rezervoarele din Oprișeni.
Mai exact, furnizorul anunță lucrări de acomodare și înlocuire a instalației hidraulice existente derulate prin contractul de Fonduri Europene „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în aglomerarea Fălticeni”.
În funcție de consumul care se va înregistra în perioada în care nu vor fi alimentate rezervoarele de înmagazinare, furnizarea apei se va întrerupe și va afecta consumatorii din Fălticeni, astfel:
Între orele 7.00 – 18.00, străzile: Ion Creangă, Aleea Pinului, Dr. Tatos, Plt. Iacob, Voluntari, V. Ciurea, Sbl. Grigoraș, Pictor Aurel Băeșu, Răzeșilor, 9 Mai (parțial).
Unități: Rogelya, Maternitate, Delicon.
Între orele 11.00 – 23.30, străzile: Republicii, Sucevei (parțial), Maior Ioan, Aleea Căminului, Pictor Hârlescu, Aleea Nucului, Aleea Trandafirilor, Nicolae Bălcescu, Cuza Vodă, Mihai Eminescu (parțial), Nicolae Beldiceanu, 1 Mai, Halei, Zorilor, Cap. Ciofu, Cap. Movileanu, Sg. Sava, Aleea Teilor, Serpentina Bunești.
Unități afectate: Colegiul Vasile Lovinescu, Secțiile de Boli Infecțioase, Dermatologie și Pediatrie, Policlinica, Maternitatea, Cantina Spitalului, Dispensarul Nr. 1, Centrul de Plasament, Clubul Copiilor, Grădinița Specială, Grădinița de pe str. Ion Creangă, Ozana, Casa Tineretului, Thales, C.A.R Învățământ, Biserica Adormirea, Imperial, Rubin, Dumbrava, Vice, Supermarket Simos, Grădinița Alice, Patiseria Teo, Cabinet Stomatologic Mitocaru Daniela, Pub4U, La Boieru’, Cab Med. Dr. Larion, Dorna Medical, Ventu՚s, Coafor Loredana, Rogelya, Hotel Polaris, Poșta, Muzeul Apelor Mihai Băcescu, Colegiul Tehnic Mihai Băcescu, Piața Agroalimentară, Poliția Fălticeni, Magazinul de Mărfuri Confiscate Ioniță, Grădinița cu Program Prelungit Pinocchio, Hotel Miraj, Clinica din incinta Hotel Miraj, Școala Gimnazială „Ion Irimescu”, Școala de Șoferi Auto Florin, Clădirea Telekom, Parchet, Primăria, Clinica Dr. Lungu, Casa Pensionarilor, Clădirea Cadastru, Complex 8 Martie, Școala Gimnazială Al. I. Cuza, Restaurant Casa Carp, Notariat Apostol, Restaurant D&D, Restaurant Pink, Detașamentul de Jandarmi, Biblioteca, Depozit Termopane, Clădire Vitcu, Delicon, Salon Andre, Salon Vogue, Biserica Sf. Andrei.
Asociația de proprietari nr. 1 – toate blocurile;
Asociația de proprietari nr. 2 – toate blocurile;
Asociația de proprietari nr. 3 – toate blocurile;
Asociația de proprietari nr. 4 – toate blocurile;
Asociația de proprietari nr. 5 – toate blocurile;
Asociația de proprietari nr. 6 – toate blocurile;
Asociația de proprietari nr. 12 – bl. 2, 2A, 2B, 2BB, 2BA- str. 1 Mai, bl. 25-str. N. Beldiceanu;
Asociația de proprietari nr. 13 – bl. 2 și 4 – str. N. Beldiceanu;
Asociația de proprietari nr. 15 – toate blocurile;
Asociația de proprietari nr. 19 – blocurile de pe str. N. Bălcescu;
Furnizorul a precizat că, în cazul în care se vor finaliza lucrările în avans față de programul orar stabilit, în zona centrală a orașului se va furniza apă potabilă cu presiune scăzută.