Accident rutier produs pe raza localității Boroaia. Autoturism oprit într-un cap de pod. Șoferiței i s-a făcut răuRural

Accident rutier produs pe raza localității Boroaia. Autoturism oprit într-un cap de pod. Șoferiței i s-a făcut rău

       Accesări: 2032

Starea de sănătate poate influențe negative asupra condusului. Nu de puține ori s-a întâmplat ca accidente rutiere să aibă loc în situații neașteptate, atunci când celor de la volan li s-a făcut rău. La fel s-a întâmplat în cazul unui incident produs recent în localitatea Boroaia.

Lunea trecută, în timpul amiezii, polițiștii au primit un apel 112 privind producerea unui accident rutier.

Un echipaj s-a deplasat la fața locului, fiind identificat un autoturism Renault, ieșit în afara părții carosabile.

La volanul mașinii se afla o femeie, care se întorcea de la serviciu.

Ea le-a mărturisit polițiștilor că i s-a făcut rău în timp ce conducea, mașina deplasându-se pe DN 15 C, pe relația Fălticeni – Boroaia. La un moment dat, conducătoarea auto n-a mai putut controla mașina.

Autoturismul a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un cap de pod aflat pe cealaltă parte de drum.

În urma accidentului rutier s-a produs autoaccidentarea șoferiței.

Agenții de poliție au testat-o cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.

Șoferița, în vârstă de 55 de ani, a fost transportată la spital pentru tratament și îngrijiri medicale de specialitate.

Polițiștii Compartimentului Rutier Fălticeni au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI