Accidentele rutiere se țin lanț în acest sfârșit de săptămână. După incidentul de sâmbătă, din localitatea Vadu Moldovei, în această dimineață, în jurul orei 9, s-a produs un alt accident rutier. Pe raza comunei Cornu Luncii s-au ciocnit trei autoturisme.
Incidentul s-a soldat cu victime multiple.
Trei echipaje ale Ambulanței și alte câteva echipaje ale Detașamentului de Pompieri Fălticeni acționează, la fața locului.
Nouă persoane sunt implicate în accidentul rutier. Potrivit primelor informații, acestea conștiente și cooperante.
La sosirea echipajelor, una dintre persoane era încarcerată.
Pompierii din echipajul de descarcerare au extras persoana din mașină, aceasta fiind predată echipajelor medicale și paramedicale.
În acest incident sunt implicați cinci adulți și patru minori.
După evaluările făcute la fața locului, doi minori și trei adulți vor fi transportați la spital pentru investigații medicale.
Echipaje din cadrul Compartimentului Rutier Fălticeni și de la Secția Poliție Rurală Mălini se află la fața locului.
Polițiștii rutieri urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul rutier.