Un prim incident de natură rutieră la început de an. Patru autoturisme, Lexus, Volkswagen, Audi și Range Roger, au intrat în coliziune în zona Fălticeni, rezultând avarieri serioase ale acestora. Evenimentul rutier s-a produs în această după-amiază, în jurul orei 15, la intrarea în comuna Cornu Luncii, dinspre Rădășeni.
Două dintre autoturisme erau parcate la intrarea unui obiectiv turistic, Satul Românesc de Altădată, iar două se aflau în mișcare pe DN 2.
Una dintre mașini, un Volkswagen Touareg, a rămas blocat pe șosea, partea din față fiind în afara carosabilului.
În urma accidentului rutier două persoane au primit îngrijiri medicale.
Doar una dintre acestea a fost transportată la spital.
La fața locului au fost trimise echipaje ale Poliției Rutiere și Secției de Poliție Rurală Mălini, Pompierilor și Ambulanței Fălticeni.
Pompierii s-au deplasat cu autospeciala pentru descarcerare, împreună cu un echipaj al paramedicilor SMURD.
Traficul auto n-a fost blocat.
Autoturismele aflate pe DN 2, în zona accidentului rutier, au circulat în coloană, pe fondul valorilor ridicate de trafic, generate de turiștii care se îndreptau spre casă.
Polița Rutieră Fălticeni desfășoară cercetări în acest caz.