Accident rutier în Fălticeni. Mașină acroșată pe strada Ion Creangă. Șoferul era în stare avansată de ebrietateLocal

Accident rutier în Fălticeni. Mașină acroșată pe strada Ion Creangă. Șoferul era în stare avansată de ebrietate

       Accesări: 3789

Unii participanți la trafic se „încălzesc” atunci când ies cu mașina în oraș. Este vorba despre șoferii care consumă alcool și care uită de rigorile legii. Cazurile sunt din ce în ce mai multe, la fel și dosarele penale.

Unul dintre acestea i-a fost întocmit unui conducător auto din comuna Rădășeni.

Zilele trecute el se deplasa cu un autoturism marca Volkswagen pe strada Ion Creangă, unde a lovit un autovehicul oprit pe partea carosabilă.

Incidentul s-a soldat cu pagube materiale, iar oamenii legii au fost sesizați prin 112 în privința producerii acestuia.

Polițiștii din Fălticeni s-au deplasat la fața locului, stabilind împrejurările în care a avut loc accidentul.

Oamenii legii spun că șoferul, în vârstă de 34 ani, din comuna Rădășeni, consumase alcool, iar în timp ce conducea pe strada Ion Creangă a acroșat autoturismul marca Ford, oprit pe partea carosabilă a sensului său de mers.

În urma impactului nu au rezultat victime, ci doar avarierea celor două autoturisme.

Bărbatul a fost testat cu alcooltestul. Aparatul a indicat valoarea de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost însoțit la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal privind infracțiunii de „conducere sub influența alcoolului”.

ȘTIRI