Siguranța pietonilor este pusă tot mai des în pericol. Numărul accidentelor rutiere pe această linie este în creștere pe raza municipiului Fălticeni. În ciuda acțiunilor preventive derulate la nivel local, acțiuni încheiate cu amenzi și rețineri ale permiselor, șoferii continuă să facă victime.
Compartimentul Rutier Fălticeni are în lucru un nou dosar penal, pe fondul producerii unui accident rutier.
Un accident rutier în care au fost implicați un autoturism și un pieton, s-a produs joia trecută.
Polițiștii au fost anunțați în cursul dimineții, prin 112, despre existența acestuia.
Oamenii legii s-au deplasat la fața locului pentru cercetări, după care au dispus măsurile impuse după verificările efectuate.
Aceștia au stabilit că pe 17 octombrie, în jurul orei 09:30, șoferul autoturismului a acroșat o femeie angajată în traversare regulamentară, pe trecerea de pietoni, semnalizată și marcată corespunzător.
Accidentul rutier s-a petrecut pe strada Ana Ipătescu, pietonul fiind rănit ușor.
În urma testării șoferului cu aparatul etilotest, pentru depistarea prezenței alcoolului, rezultatul a fost negativ.
Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”.