O căruță nesemnalizată corespunzător a fost implicată într-un accident rutier pe raza comunei Cornu Luncii, în noaptea de duminică spre luni (19/20 ianuarie).
La ora 3 dimineața, un căruțaș, în vârstă de 27 de ani, din comuna Mălini, conducea atelajul hipo pe DJ 209 A.
Ajuns la intersecția cu Drumul Național 2E, bărbatul nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din judeţul Iași, intrând în coliziune cu acesta.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi participanţi la trafic au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
La spital, acestora li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal.