Seria accidentelor rutiere provocate de tineri continuă. La data de 12 aprilie 2025, în jurul orei 21:30, un tânăr de 24 ani, din comuna Mălini, în timp ce conducea autoturismul pe D.J. 209 A pe raza localității Pâraie, comuna Mălini pe relația Slatina către Mălini, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un cap de pod.
În mașină se aflau alți doi pasageri pe alți doi bărbați de 25 ani și de 26 ani, ambii din comuna Mălini.
Șoferul a apelat numărul unic SNUAU 112 și a anunțat evenimentul rutier, însă nu a solicitat intervenția echipajelor medicale la fața locului, precizând că nu sunt victime omenești.
Ulterior, pasagerii de 25 și 26 de ani s-au prezentat la Spitalul Județean Suceava, precizând că au fost victimele unui accident rutier, prezentând leziuni ușoare.
Conducătorul auto de 24 ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând să i se recolteze probe biologice de sânge.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”, “părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, și “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”,

