Atenție cum și pe unde traversați. Un copil din comuna Cornu Luncii s-a rănit, după ce a traversat Drumul Național 2E, pentru a merge la școală. Pietonul a fost accidentat de un autovehicul Mercedes.
Este vorba despre o fetiță, în vârstă de 13 ani, transportată la spital.
Accidentul rutier s-a petrecut în această dimineață, la intrarea în localitatea Sasca Nouă.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Compartimentului Rutier Fălticeni și un echipaj al Ambulanței.
Oamenii legii spun că fetița s-a angajat în traversarea drumului fără să se asigure, prin loc nepermis și nemarcat.
Eleva se îndrepta spre locul de unde urma să urce în microbuzul pentru școală. Fetița accidentată era împreună cu altă elevă.
Vicitma se află acum la Spitalul Județean Clinc de Urgență Suceava pentru investigații medicale.
Autoutilitara Mercedes, condusă de un șofer din comuna Râșca, se deplasa pe direcția Cornu Luncii către Rădășeni.
Agenții de poliție l-au testat cu etilometrul, iar rezultat indicat de aparat arată că bărbatul n-a consumat alcool.
Polițiștii Compartimentului Rutier Fălticeni continuă cercetările pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier.