Oamenii legii reiterează respectarea regulilor de circulație. Numărul accidentelor rutiere este în creștere în zona Fălticeni, deși acțiunile de prevenire și control sunt tot mai numeroase. Un incident recent s-a încheiat cu un dosar penal, dar și cu o victimă.
Este vorba despre un accident rutier petrecut sâmbătă dimineața pe raza comunei Cornu Luncii.
Doua autoturisme s-au ciocnit, pe DJ 209 A, incidentul fiind anunțat prin numărul unic 112.
Mașinile, un Volkswagen Golf și un Volkswagen Tiguan, erau conduse de două femei din localitățile Păiseni și Slatina.
Un echipaj al Compartimentului Rutier Fălticeni s-a deplasat la accidentul rutier pentru efectuarea cercetărilor de rigoare.
Din verificările desfășurate, s-a constatat că sâmbătă, 20 aprilie, în jurul orei 08.00, o femeie, din localitatea Păiseni, în timp ce conducea autoturismul Volkswagen Golf, pe raza localității Cornu Luncii, pe relația Mălini – Cornu Luncii, a intrat în coliziune cu un autoturism Volkswagen Tiguan, condus de o femeie din localitatea Slatina.
Coliziunea s-a produs față–spate.
Polițiștii au mai spus, pe baza acelorași verificări, că șoferița din Păiseni nu a păstrat o distanța suficientă în mers.
În urma producerii accidentului rutier, șoferița din comuna Slatina s-a rănit ușor, ea fiind transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal Fălticeni, fără a rămâne internată.
Ambele conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.
Polițiștii Compartimentului Rutier au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”.