Accident rutier în comuna Cornu Luncii. Au fost implicate două autovehicule în care se aflau trei persoaneRural

Accident rutier în comuna Cornu Luncii. Au fost implicate două autovehicule în care se aflau trei persoane

       Accesări: 8798

Un autoturism şi o autoutilitară au fost implicate într-un eveniment rutier pe DN2E, în localitatea Sasca Nouă, comuna Cornu Luncii.

Accidentul s-a produs în această după-amiază, în jurul orei 14.00.

În urma accidentului, cele două autovehicule au părăsit carosabilul. Autoturismul prezintă avarii pe partea stângă, iar autoutilitara s-a răsturnat pe o parte.

La faţa locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare. De asemenea sunt prezente două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă, care au ajuns primele la faţa locului.

La sosirea echipajelor SAJ, cele trei persoane care se aflau în cele două autovehicule erau ieşite din maşini.

Poliţiştii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.

O persoană, conştientă şi cooperantă, va fi transportată la spital, pentru investigaţii suplimentare, ne-a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.  

Este vorba despre un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din comuna Slatina, care conducea autoutilitara. Acesta a fost testat, potrivit procedurilor, pentru depistarea eventualului consum de băuturi alcoolice, rezultatul fiind negativ.

Circulaţia auto a fost întreruptă pe un sens al DN2E.

Potrivit IPJ Suceava, în timp ce conducea autoutilitara pe DN 2E, pe raza comunei Cornu Luncii, un bărbat de 22 de ani, din comuna Slatina, s-a angajat în depășirea unei coloane de vehicule formată în spatele autoturismului condus de un bărbat de 22 de ani din comuna Râșca, care a redus viteza de deplasare și s-a încadrat pentru a efectua viraj la stânga pe un drum neclasificat, intrând în coliziune cu acesta.

 ,l urma accidentului a rezultat rănirea  ușoară a conducătorului autoutilitarei, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără să necesite internarea.

Ambii conducători auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Foto – ISU Suceava

ȘTIRI