Incident cu urmări grave și cu pagube importante. Două autovehicule, un autoturism Peugeot 307 și un microbuz Mercedes Sprinter, s-au ciocnit în comuna Cornu Luncii. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje pentru preluarea victimelor.
Accidentul rutier, anunțat prin număr unic de urgență 112, a avut loc puțin după ora 1:00.
Cinci persoane au fost rănite în urma producerii coliziunii frontale dintre cele două mașini.
Patru echipaje ale Ambulanței și unul cu paramedici SMURD au sosit la fața locului pentru preluarea și transportarea victimelor la spital.
Mașinile s-au ciocnit pe raza localității Băișești.
Două persoane, una din microbuz și alta din autoturism, rămânând blocate între fiarele contorsionate.
Acestea au fost extrase, fiind predate echipajelor care au acordat primele îngrijiri victimelor.
Pompierii Detașamentului Fălticeni au intervenit cu autospeciala pentru descarcerare.
Cinci persoane implicate în accidentul rutier, una din microbuz și patru din autoturism, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Toate victimele, trei adolescenți cu vârste între 16 si 17 ani, un tânăr de 19 ani și un bărbat de 38 de ani, au fost transportate la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Agenții Poliției Rutiere Fălticeni desfășoară cercetări în acest caz pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier.