La un pas de tragedie. Un copil de 11 ani se poate numi „extrem de norocos”, după ce un grup de motocicliști l-au accidentat. Minorul traversa cu bicicleta pe trecerea de pietoni, fiind lovit consecutiv, la distanță de câteva secunde.
Tinerii, aflați pe motociclete „enduro”, n-au stat pe gânduri și au părăsit locul faptei, însă polițiștii i-au găsit nu după mult timp.
Totul s-a întâmplat miercuri, 7 august, în centrul comunei Baia, pe drumul județean care străbate localitatea.
În urma unui apel la 112, efectuat în jurul orei 18:30, către Poliția Municipiului Fălticeni, era anunțat faptul că motocicliștii l-au accidentat, pe trecerea de pietoni, pe un copil.
Oamenii legii au început cercetările, iar la două ore de la acest apel au reușit să-i identifice pe autori.
Din primele verificări efectuate de polițiștii Compartimentului Rutier Fălticeni reiese ca minorul, în vârstă de 11 ani, copil ce se află în plasament, în jurul orelor 18:20, în timp ce se plimba pe bicicletă prin localitatea Baia, a încercat să traverseze DJ 209 H pe trecerea de pietoni din centrul localității, fiind acroșat de către un grup de motocicliști.
Agenții menționează că minirul s-a les cu leziuni minore.
În aceeași zi, la două ore de la primirea apelului 112, polițiștii l-au identificat pe unul dintre conducătorii motocicletei.
Este vorba despre un tânăr de 23 ani, ce nu deține permis de conducere, și un altul de 21 ani.
Ambii se deplasau cu motociclete de tip „enduro” neînmatriculate/neînregistrată, pe relația Baia – Fălticeni.
Tânărul de 23 de ani a intrat în coliziune cu minorul de 11 ani, care traversa neregulamentar, pe bicicletă, pe trecerea pentru pietoni, imediat fiind acroșat, și de tânărul în vârstă de 21 ani, idenficat în jurul orei 20:45, care și acesta nu deține permis de conducere corespunzătoare categoriei din care face parte vehiulul.
După producerea accidentului rutier, conducătorii motocicletelor tip „enduro” au părăsit locul faptei fără încuviințarea lucrătorilor de poliție.
În urma impactului biciclistul a suferit leziuni ușoare, fiind transportat de un echipaj al Ambulanței la Spitalul Municipal Fălticeni.
Medicii l-au diagnosticat cu „plăgi escoriative”.
Cei doi motocicliști au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative, fiindu-le recoltate probe de sânge în vederea stabirilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor în bazele de date ale Poliției, agenții Compartimentului Rutier Fălticeni au stabilit că tânărul de 23 de ani nu deține permis de conducere valabil pentru vreo categorie, iar cel de 21 de ani deține permis de conducere, valabil pentru categoriile AM, B1 și B.
Din primele verificări, vinovat de producerea accidentului se face minorul de 11 ani cât și cei doi conducători ai motocicletelor.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de: „vătămare corporală din culpă”, (două fapte), „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție” (două fapte), „conducerea unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat”, (două fapte), „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.