Accident mortal în comuna Cornu Luncii. Pieton lovit de un autoturism. Șoferiță băută la volanRural

Accident mortal în comuna Cornu Luncii. Pieton lovit de un autoturism. Șoferiță băută la volan

       Accesări: 20615

Încă o tragedie pe șoselele din zona Fălticeni. Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost accidentat mortal în comuna Cornu Luncii. El se deplasa ca pieton pe aceeași parte cu autoturismul, un Opel Combo, care l-a spulberat.

Incidentul s-a petrecut miercuri seara, în jurul orei 19, pe DN 2, pe un sector de drum iluminat și cu marcaje pe șosea.

Mașina era condusă de o șoferiță, în vârstă de 37 de ani, aflată sub influența băuturilor alcoolice.

Oamenii legii spun că au testat-o pe conducătoarea auto cu etilotestul, rezultatul indicat de aparat fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ea a fost însoțită de un polițist la spitalul din Fălticeni pentru a-i fi prelevate acesteia mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Automobilul implicat în accident era oprit pe contrasens, aproape de marginea drumului.

Coliziunea cu vehiculul i-a fost fatală pietonului.

În accident au fost distruse parbrizul mașinii și oglinda din dreapta. Șoferița le-a mărturisit polițiștilor că pietonul circula pe carosabil, pe același sens de mers cu mașina, care se deplasa pe sensul de mers dinspre Cornu Luncii spre Fălticeni.

Oamenii legii urmează să stabilească dacă bărbatul circula pe acostament sau pe partea carosabilă.

Atât pietonul cât și șoferița domiciliază în comuna Cornu Luncii.

Traficul rutier a fost oprit pentru aproximativ 60 de minute pentru vehiculele grele. Conducătorii autoturismelor au fost direcționați pe drumuri adiacente pentru a-și putea continua călătoria pe DN 2.

Cercetările sunt continuate de lucrătorii de la rutieră și criminalistică din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni.

ȘTIRI