Consumul de alcool și șofatul nu deloc compatibile. De asta s-a convins un șofer din Vadu Moldovei care a ajuns cu mașina în afara părții carosabile. Bărbatul s-a răsturnat cu autoturismul, la volanul căruia se afla, pe cupolă.
Incidentul s-a petrecut duminică, în jurul amiezii, pe Drumul Național 2, în localitatea unde domiciliază șoferul.
Polițiștii au fost sesizați în această privință, prin numărul unic 112.
La locul indicat, pe partea dreaptă, în afara părții carosabile, pe sensul de mers Fălticeni-Roman, a fost găsit autoturismul răsturnat.
Șoferul, în vârstă de 30 de ani, din Vadu Moldovei, a fost testat de oamenii legii alcooltestul. Aparatul a indicat o alcoolemie de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii l-au însoțit pe conducătorul auto la spitalul din Fălticeni, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea determinării alcoolemiei.
În urma producerii evenimentului nu s-au înregistrat victime omenești sau alte pagube materiale.
Șoferul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”.