Evenimentele rutiere se țin lanț în zona Fălticeni. Un nou accident s-a petrecut în această după-amiază, la ieșirea din Fălticeni spre Baia. Două persoane au ajuns la spital, în urma coliziunii dintre două autovehicule.
Este vorba despre un autovehicul utilitar și un autoturism Dacia Logan, ambele cu avarii importante.
Două ambulanțe și autospeciala paramedicilor SMURD au fost trimise la fața locului. Și pompierii cu modulul de descarcerare s-au deplasat la accident.
Victimele erau conștiente și cooperante, la sosirea echipajelor.
Persoanele rănite, un bărbat și o femeie, au fost transportate la spital pentru investigații medicale.
În urma impactului, ambele mașini au ajuns în afara carosabilului, pe spațiile verzi aflate lângă acostament.
Pe fondul evenimentului rutier, traficul auto s-a desfășurat cu greutate pe strada Plutonier Ghiniță, drum pe care au fost deviate, ca urmare a lucrărilor de asfaltare, toate mașinile care circulau spre Roman.
Două echipaje ale Poliției au acționat în zonă, pentru dirijarea circulației și cercetări la fața locului.
Oamenii legii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.