Accident între Spătărești și Vadu Moldovei. Mașină intrată sub remorca unui autotren. Șoferul are contuziiRural

Accident între Spătărești și Vadu Moldovei. Mașină intrată sub remorca unui autotren. Șoferul are contuzii

       Accesări: 10973

Evenimentele rutiere se țin lanț în zona Fălticeni. Un accident rutier s-a petrecut joi la amiază, pe DN 2, între localitățile Spătărești și Vadu Moldovei, în apropiere de PECO părăsit. Un autoturism Lexus IS și un autotren, înmatriculat în București, s-au ciocnit.

Coliziunea s-a produs față-spate.

Mașina, cu numere de Belgia, a pătruns complet cu partea din față sub remorca vehiculului de tonaj.

La fața locului au intervenit paramedicii SMURD și pompierii cu autospeciala pentru descarcerare.

Șoferul s-a ales doar cu câteva contuzii.

Până la sosirea echipajelor ISU, șoferul autoturismului a fost monitorizat și i s-a acordat primul ajutor medical de către un echipaj SAJ, care se deplasa spre un alt caz.

Polițiștii desfășoară cercetări în acest caz.

Circulația rutieră a fost restricționată pe sensul de mers Vadu Moldovei – Spătărești – Fălticeni, traficul auto desfășurându-se pe un singur fir, alternativ. 

ȘTIRI