Un tânăr din Fălticeni s-a oprit cu mașina în gard. Șoferul l-a evitat pe un începător care nu i-a acordat prioritateLocal

Un tânăr din Fălticeni s-a oprit cu mașina în gard. Șoferul l-a evitat pe un începător care nu i-a acordat prioritate

       Accesări: 2415

Evenimente rutiere pe bandă rulantă. Miercuri s-au produs două incidente rutiere pe raza municipiului Fălticeni. În ambele cazuri, autoturismele s-au oprit în gardurile unor case.

Unul dintre accidente a avut loc în jurul orei 19.30, la intersecția străzilor Pleșești Gane și Aleea Teilor.

Un localnic, în vârstă de 25 de ani, care conducea regulamentar un Volkswagen Golf, a fost nevoit să tragă de volan pentru a evita impactul cu un automobil Volvo, care se deplasa din sens opus, și al cărui șofer a virat la stânga, fără să acorde prioritate, pe strada Aleea Teilor.

Mașina Volkswagen a pătruns pe trotuar, în apropierea unei treceri de pietoni, s-a izbit în temelia unui gard și a distrus un indicator rutier.

Autoturismul Volvo era condus de un șofer începător, în vârstă de 18 ani, din Fălticeni.

Nu s-au înregistrat victime.

Oamenii legii i-au testat cu alcooltestul pe ambii șoferi, rezulatul fiind negativ.

Șoferul începător a fost sancționat pe polițiștii Biroului Rutier Fălticeni cu amendă în valoare de 870 de lei pentru neacordare de prioritate. Permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 60 de zile.

Un echipaj al Poliției Locale s-a deplasat la fața locului pentru a dirija traficul în zonă.

ȘTIRI