Viteza face victime, dar și pagube. De asta s-a convins un șofer care s-a răsturnat cu mașina în afara părții carosabile. La volan se afla un bărbat din comuna Baia.
Pe fondul neadaptării vitezei pe un carosabil umed, într-o curbă la stânga, conducătorul auto a pierdut controlul autoutilitarei care a părăsit partea carosabilă.
Ajuns în afara drumului, vehiculul s-a răsturnat.
Accidentul a avut loc sâmbătă dimineață în comuna Preutești.
În mașină se mai aflau trei pasageri. Aceștia au fost transportați la spital de echipaje ale Ambulanței Fălticeni.
Persoanele rănite au suferit leziuni ușoare, ce nu au necesitat internare.
Oamenii se întorceau de la Dolhasca și se îndreptau spre casă.
Șoferul a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.