Incident grav la orele dimineții. O femeie în vârstă de 57 ani a fost lovită pe trecerea de pietoni de pe Bulevardul 2 Grăniceri. Ea traversa regulamentar dinspre Biserica Sfântul Ilie spre blocul Belvedere (zona Casa Cărții), fiind acroșată de un autoturism BMW care se deplasa dinspre Roman spre centrul municipiului Fălticeni.
Femeia, domiciliată în Fălticeni, s-a ales cu leziuni în zona capului.
Ea a fost transportată în comă, la spital, de un echipaj al Ambulanței Fălticeni.
Accidentul s-a produs miercuri, 15 septembrie, în jurul orei 5.30.
Trecerea de pietoni este semnalizată cu indicator rutier, însă carosabilul nu are marcaj stradal longitudinal.
La volanul mașinii BMW se afla un bărbat de 33 ani din comuna Brodina, care tranzita municipiul Fălticeni. Oamenii legii au urmărit imaginile surprinse de camerele video amplasate în zonă și spun că este posibil ca șoferul să nu fi observat persoana care traversa strada, iar mașina a frânat abia după impactul cu pietonul.
Conducătorul auto a fost testat cu alcooltestul, rezultatul indicat de aparat fiind negativ.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.