Tragediile se țin lanț în zona Fălticeni. Un șofer în vârstă de 70 de ani și-a pierdut viața, după ce acesta a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat cu mașina în albia unui pârău. Bărbatul se deplasa pe Drumul Comunal 4, la volanului unui Seat Ibiza, ce leagă localitățile Preutești și Mănăstioara.
La intersecția cu un alt drum comunal, șoferul nu a mai efectuat manevra de viraj, acesta deplasându-se pe direcția înainte, rupând un gard de protecție de pe acostament.
Mașina, ce se deplasa spre centrul comunei Preutești, a plonjat peste pârâu, însă s-a izbit frontal de malul pârului, după care s-a răsturnat pe cupolă, cu partea frontală spre albia pârâului Brana.
Evenimentul rutier s-a petrecut luni, la amiază, în jurul orei 12.
La locul accidentului s-au deplasat echipe de la Ambulanță, SMURD, Poliția Rutieră și pompierii Detașamentului Fălticeni cu modulul de descarcerare.
Conducătorul auto a fost extras de către pompieri, fiind în stare de inconștiență. Deși s-au aplicat manevre de resuscitare, pentru șoferul în vârstă de 70 de ani nu s-a mai putut face nimic.
Leziunile suferite de conducătorul auto au fost incompatibile cu viața.
Mașina a fost scoasă din albia pârâului cu un buldoexcavator al Primăriei din Preutești.
Cunoscuții spun că bărbatul își cumpărase mașina în urmă cu câteva luni.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările în acest caz.
Evenimentul rutier este cel de-al treilea accident mortal petrecut pe raza Comunei Preutești și al șaisprezecelea din acest an, în zona Fălticeni.