Accident cumplit pe raza orașului Dolhasca. Un motoscuter s-a făcut praf. Două persoane și-au pierdut viațaRural

Accident cumplit pe raza orașului Dolhasca. Un motoscuter s-a făcut praf. Două persoane și-au pierdut viața

       Accesări: 13409

Vieți spulberate pe șosea. Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier, petrecut pe raza orașului Dolhasca. Echipaje ale Poliției, Ambulanței și Pompierilor au plecat de urgență la fața locului.

Tragedia s-a întâmplat azi dimineață.

Persoanele se aflau pe un motoscuter și se deplasau pe raza satului Budeni. La un moment dat, motoscuterul s-a izbit într-un podeț din beton. Motoscuterul avea numere de înmatriculare din Italia.

Accidentul rutier s-a petrecut în jurul orei 2:00.

La fața locului au sosit pompierii Punctului de Lucru Dolhasca, echipajele fiind prezente cu autospeciala de stingere și modulul pentru descarcerare, dar și ambulanța cu paramedicii SMURD.

Dată fiind gravitatea accidentului, un echipaj al Ambulanței s-a deplasat în sprijinul celor două victime.

Este vorba despre doi bărbați, un tânăr în vârstă de 22 și unul de 34 de ani, ambii aflați în stare de inconștiență.

Leziunile suferite de victime erau foarte grave.

După finalizarea protocolului de resuscitare, în ciuda eforturilor depuse, ambele persoane au fost declarate decedate.

Motoscuterul s-a făcut praf, în urma impactului cu podețul din beton, roata din spate fiind dislocată complet.

Circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier mortal urmează să fie stabilite de organele de anchetă.

Polițiștii au deschis dosar penal și continuă cercetările.

ȘTIRI