Iată-ne, în condiţiile speciale ale activităţii pe platformele educaţionale, cu inimoşii gănişti ce înnumărăal unsprezecelea an de sărbătorire a Orei Pământului.
Acum îmbinăm virtualul cu realul, în sensul pregătirii activităţii prin transmiterea online a informaţiilor. Grija noastră pentru starea de sănătate a planetei a fost continuă. S-a adăugat acum grija pentru locuitorii planetei amenințați de primejdia înspăimântătorului și ucigătorului COVID-19.
În condițiile speciale ale apărării de coronavirusul care ne-a izolat din colectivitate, simţim şi mai puternică unitatea vieții de familie și a comunicării online.
Am repornit timpul ca la fiecare sfârşit de mărţişor, pentru că în ultima sâmbătă a lui martie se numără economia de kilowaţi în peste 180 de ţări de pe mapamond.
Pământul respiră luând o mică pauză prin încetarea temporară a unor surse de poluare, bucurându-ne cu zâmbetul său, dar îngrijorându-ne de pandemie.
Nu este un simplu slogan Planeta suntem noi şi noi suntem planeta. Modelul ştiu/vreau să ştiu/am învăţat/aplic − depăşeşte distanţele psihologice şi mentale. Pe fundalul albastru al luminii cerului privim spre galaxii, spre lumile argintii şi milităm pentru sănătatea Pământului, cu un minus de prejudecăţi şi cu un plus de toleranţă.
În diversitatea babelică a celor 7000 de limbi ce se vorbesc pe glob și a încercării de stăvilire a perfidului virus, jurnalele noastre de reflecţie cuprind dezideratul − să ne cultivăm lucid livada sau grădina − Pământ. A noastră şi a urmaşilor noştri. Să trăim responsabil protejând capitalul uman.
EarthDay şi EarthHour s-au întipărit în mentalul generaţiei noastre. Stinge lumina şi deschide ochii! Să facem Pământul să zâmbească! Calculează propria ta amprentă energetică şi ecologică! Vocea ta e vocea planetei! Construim un viitor sustenabil! 60 minute generaţiilor viitoare! Cerem o oră de odihnă pentru Terra şi oraşul nostru! Opriţi poluarea mediului ambiant şi contaminarea mediului înconjurător cu materiale ce interferează cu sănătatea şi calitatea vieţii! Urmăm calea raţiunii pentru a nu transforma totul în deşeu toxic! Dăruieşte naturii din energia ta! Schimbă-ți stilul de viaţă pentru a reduce impactul negativ asupra planetei! Spală-te pe mâni!
Şi în 2020, implicare, multă implicare. Așa, în condiții vitrege, amintindu-ne de vremuri pașnice. Şi în seara minunată din 28 martie 2020 menită activității extracurriculare de la orele 20:30-21:30, precedată de stingerea luminilor şi de decuplarea aparaturii electronice şi electrocasnice în locuinţele personale, se va trăi o oră de armonie şi visare activă a lumii viitorului.
Acasă, în mijlocul familiei, gândind că Ora Pământului poate aduce în România o economie de energie: dacă fiecare român ar proceda aşa, s-ar economisi 1,16 milioane kilowaţi oră echivalând cu producţia dintr-o microhidrocentrală de 133 kW putere instalată, asigurând consumul anual al unei comunităţi de circa 2.200 de locuitori − informa în 2019 un reprezentant oficial al conducerii E.ON.
În situația specială a acestui sfârșit de martie când Pământul ia o pauză de respirație mai mare, economia de energie va spori mai mult. Și sentimentele noastre.
E admirabil să priveşti cerul cu ochiul liber sau printr-un telescop imaginar, să visezi că trăieşti alături de ceilalţi colegi armonia unei responsabile seri de primăvară, gândind ori discutând întâmplări din ziua-de-dincolo-de-mâine (Alexandru Mironov), ascultând cântecele colegilor într-un Cantus Mundi, într-o Odă a Bucuriei, privind cum zeci de lampioanele urcă spre înalt. De data aceasta, cu speranța noastră, a celor ce iubim și respectăm Ora Pământului, vindecat de înspăimântătorul Covid-19.
Feeric şi lucid spectacol la care participăm în imaginar cu toţii, acum în familiile noastre, pe întuneric, într-o atmosferă caldă ce anihilează spectrul morții, într-un show plin de responsabilitate şi de energie tinerească. Trecem în contul nostru triumful anilor ce vin! Suntem toți împreună!
# crizei! # molimei! #stăm acasă! Pentru a sărbători triumful vieții și Ora Pământului! # împreună!