Autoritățile sanitare vor să relaxeze restricțiile. Condițiile actuale, din așa numitul val al cincilea, înregistrate la nivel național, permit ridicarea unor interdicții în vigoare de mai bine de două luni. Cazurile de infecție cu noul coronavirus sunt tot mai puține, iar peste 50% dintre paturile de la Terapie Intensivă, din sectoarele COVID, sunt libere.
Ministerul Sănătății a propus Guvernului și Comitetului Național pentru Situații de Urgență ridicarea unor restricții.
Anunțul a fost făcut marți de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o conferință de presă.
Gradul de ocupare a paturilor de Terapie Intensivă este de 47,5% în acest moment, spune ministrul Sănătății. În acest context, Alexandru Rafila, afirmă că este posibil ca propunerile de relaxare a restricțiilor să fie acceptate.
Măsurile de relaxare propuse de Ministerul Sănătății vizează, în primul rând, renunțarea la obligativitatea purtării măștii în spații deschise.
În setul de măsuri propus este inclusă și intrarea în centre comerciale (inclusiv mall-uri), restaurante și la evenimente fără certificat verde.
De asemenea, este prevăzută creșterea limitei de la 30 la 50% din capacitatea spațiului și evenimente private cu maximum 200 de persoane permise.
Restricțiile care se păstrează sunt cele legate de obligativitatea purtării măștii în spații închise și recomandarea pentru telemuncă, acolo unde este posibil.
În același timp, cluburile și barurile rămân închise.
Alexandru Rafila a mai spus că varianta Omicron rămâne dominantă în România, la momentul de față, 95% dintre secvențieri fiind ale variantei amintite.
Restricțiile ar putea fi ridicate cel mai târziu săptămâna viitoare.