Premii în vacanța mare. 95 de elevi și preșcolari ai școlii din Preutești au primit biciclete prin proiectul A.M.I.CEducație

Premii în vacanța mare. 95 de elevi și preșcolari ai școlii din Preutești au primit biciclete prin proiectul A.M.I.C

       Accesări: 3779

Vacanță de vară cu daruri pentru copii. 95 de preșcolari și elevi ai Școlii Gimnaziale Preutești au primit, miercurea trecută, biciclete cu titlu de premiu. Acestea au fost oferite celor 60 de elevi din clasele primare și celor 35 de preșcolari beneficiari ai activităților proiectului A.M.I.C. pentru „Dezvoltarea abilităților de viață independentă și a unui comportament pro-social”.

Bicicletele au fost dăruite copiilor din comunitatea marginalizată a comunei Preutești, în prezența directorului școlii, profesorilor și a părinților, pe data de 26 august, copiilor din comunitatea marginalizată a comunei Preutești.

Inițiatorii proiectului afirmă că prin această acțiune și-au propus să îmbine două arii importante din cadrul A.M.I.C., față de care, pe parcursul implementării, au încercat să dezvolte servicii multiple și să implice resurse variate: educația copiilor și protejarea mediului.

Școala Gimnazială Preutești este unul dintre partenerii proiectului A.M.I.C.

Investițiile din proiect nu se rezumă doar la capitalul uman, ci și la dotări. Unitatea de învățământ a primit în cadrul acestui proiect table interactive, table magnetice, laptopuri, imprimante, tablete cu programe educaționale, video proiectoare și mobilier, mese, dulapuri și cuiere, materiale educaționale pe suport electronic.

Scopul acțiunii este atât caritabil, cât și unul cu amprentă verde.

Promovarea educației printr-un stil de viață sănătos și sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, rezidă în componenta de achiziție a bicicletelor pentru copiii din comunitatea Preutești.

„Mai ales în aceste perioade, când realizăm cât de importantă este sănătatea pentru noi toți, este de datoria noastră să setăm modele de conduită și să îi învăţăm pe copii să facă mișcare, să se alimenteze corect și să prețuiască natura.”, explică inițiatorii proiectului A.M.I.C. „Credem cu tărie că schimbările în bine ale societății moderne au venit odată cu evoluția învățământului, a științelor și a artelor dar și a activităților sportive care prin natura lor pro mișcare asigură perpetuarea unei vieți echilibrate și sănătoase din toate punctele de vedere. Oferindu-le un cadru educaţional adecvat, oferindu-le afecţiune şi mai mult din timpul nostru, copiii noștri au șansa să crească frumos şi fericiţi.”

Mersul pe bicicletă are beneficii multiple

Beneficiile mersului pe bicicletă sunt numeroase și foarte vizibile. Fie că vorbim despre beneficiile la nivel psihic, fizic sau asupra mediului, un lucru este cert: mersul pe bicicleta este recomandat pentru oricine, la orice vârstă.

Mersul pe bicicletă permite copiilor să se bucure de o copilărie frumoasă și să își creeze amintiri plăcute. Fără să fie necesară o anumită deprindere specială, copilul își poate dezvolta echilibrul, poate arde calorii și își poate întări organismul.

Este o activitate potrivită și pentru copiii mai puțin atletici sau sportivi, dar și pentru cei care nu se simț pregătiți încă pentru un sport de echipă.

Ciclismul îmbunătățește starea de spirit, are o influență importantă în îmbunătățirea abilităților cognitive și este o metodă de prevenție și management al bolilor. S-a dovedit că jumătate de oră de mișcare pe zi, de cel puțin patru ori pe săptămână, ar putea scădea riscul complicațiilor pulmonare severe și a infecțiilor respiratorii.

Plimbarea cu bicicleta antrenează și întărește inima, plămânii, dar și mușchii, articulațiile și oasele, ajută la creșterea autonomiei și a încrederii în sine.

Copiii se simț independenți când merg cu bicicleta și stabilesc cu ce viteză să meargă, când să se oprească, oferă ocazii perfecte de petrecut timp frumos și sănătos în familie.

Valoarea celor 95 de biciclete achiziționate pentru elevii și preșcolarii Școlii Gimnaziale Preutești se ridică la peste 101.000 lei cu TVA.

Proiect de 17 milioane de lei

Începând cu luna februarie 2018, prin intermediul proiectului A.M.I.C., Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași, în colaborare cu partenerii de proiect, Primăria comunei Preutești și Școala Gimnazială Preutești, au dezvoltat servicii educaționale pentru preșcolari și pentru elevii din învațământul primar din comuna Preutești.

Acestea au ca scop stimularea participării la activitățile socio-educaționale, remedierea lacunelor școlare și dezvoltarea abilităților de viață independentă ale acestora.

Obiectivul general al proiectului este reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială prin dezvoltarea și implementarea de măsuri integrate: oferirea de servicii sociale (educaționale, consiliere, mediere, formare profesională), medicale (servicii stomatologice, servicii oftalmologice) și socio-medicale (servicii de îngrijire la domiciliu) pentru 560 persoane din comunitatea marginalizată (non romă) din comuna Preutești.

Cu ocazia derulării acestei ultime activități din cadrul A.M.I.C., primarul Ion Vasiliu a subliniat beneficiile majore ale proiectului comunitar, amintind rezultatele de până acum, atât al nivel educațional, umanitar, social, investițional, cât și al formării profesionale.

Un proiect care are grijă de toți: copii, adulți și bătrâni

În cei doi ani de la implementarea proiectului au fost oferite servicii socio-educaționale pentru 116 copii, servicii de informare, consiliere pe piața muncii și formare profesională pentru peste 250 de persoane. Au fost desfășurate cursuri în domenii de interes pe piața muncii, unde au participat peste 120 persoane.

Prin proiectul A.M.I.C. sunt oferite servicii de îngrijire la domiciliu pentru mai bine de 80 de persoane vârstnice.

Din fondurile proiectului au fost subvenționate 14 noi afaceri locale cu suma de 25.000 euro și reușim sa contribuim la dezvoltarea economica a comunei.

A.M.I.C este un program multianual ce se desfășoară în perioada 12 februarie 2018 – 11 februarie 2021.

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 17 milioane de lei, din care 16,9 milioane lei sunt fonduri nerambursabile oferite de Uniunea Europeană.

ȘTIRI