86 de ani de la nașterea lui Nicolae Labiș. Membrii cenaclului din Fălticeni l-au omagiat pe poetLocal

86 de ani de la nașterea lui Nicolae Labiș. Membrii cenaclului din Fălticeni l-au omagiat pe poet

       Accesări: 760

Zi importantă pentru literatura română și nu numai. La începutul acestei luni s-au împlinit 86 de ani de la nașterea lui Nicolae Labiș. Poetul, supranumit „buzduganul unei generații”, este mai actual ca oricând.

El a marcat profund literatura autohtonă cu opera sa valoroasă, iar decembrie este luna lui Nicolae Labiș și prin prisma existenței celor două borne, nașterea și moartea poetului.

La Fălticeni, orașul în care Labiș își urmează studiile liceale, a fost evocat în cel mai bun mod cu putință: prin poeziile pe care autorul creat de-a lungul timpului și le-a lăsat moștenire artei cuvântului.

Membrii cenaclului care îi poartă numele și care activează la Fălticeni au ținut să marcheze acest moment între două date importante: 2 decembrie, ziua de naștere a poetului, și 6 decembrie, ziua Sfântului Nicolae.

Întâlnirea cu poeziile lui Nicolae Labiș s-a desfășurat duminica trecută la Muzeul de Artă „Ion Irimescu”.

De această dată, tinerii au fost cei care au dat culoare cenaclului. 10 eleve de la Clubul Copiilor și de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, invitate de profesoarele Lenuța Rusu și Georgiana Gabor, au recitat din opera poetului.

Au participat Constantin Bulboacă, Gabriel Todică, Alexandru Cojocariu, Ana Maria Murariu, Cristina Bărăscu, Călin Dănilă, Saveta Vărăreanu, Costel Befu (Erupții dolheștene), Vasile Moroșanu, Costică Varganici, dar și alți iubitori de literatură.

Incursiunea în universul lui Nicolae Labiș a început cu „Moartea Căprioarei” și a continuat cu alte câteva poezii, tinerele fiind răsplătite cu aplauze pentru calitățile de recitator.

Au fost prezentate și câteva creații ale acelorași eleve, tinerele cu aplecare spre literatură fiind încurajate să continue să scrie versuri.

Cenaclul „Nicolae Labiș” a continuat cu prezentarea altor creații, poezie și proză, pe marginea cărora iubitorii de literatură au discutat și creionat diverse idei.

Următoarea întâlnire va avea loc la sfârșitul lunii ianuarie, iar unul dintre obiective este constituirea unei asociații care să patroneze cenaclul și activitățile care vor urma.

ȘTIRI