În Uniunea Europeană (UE), în anul 2018 17,1% din populație locuia în case foarte aglomerate, ceea ce înseamnă că nu aveau suficient spațiu în comparație cu dimensiunea gospodăriei, arată un recent barometru EUROSTAT.
Copii sunt mai fericiți în case mai mici chiar dacă ei se joacă în camera în care părinții lucrează în perioada Coronavirusului.
Mai mult decât atât, mediile supraaglomerate pot prezenta un risc mai mare de răspândire a virusului. Pe de altă parte, să stai singur acasă zile întregi aduce și propriul set de provocări.
În UE, mai mult de una din trei persoane (33,0%) au trăit în locuințe subocupate în 2018, ceea ce înseamnă că locuințele au fost considerate a fi prea mari, în ceea ce privește spațiul și mai exact dormitoare, pentru nevoile gospodăriei. Rata de supraaglomerație scade ușor în țările cu cele mai mari rate.
Printre statele membre ale UE, aproape jumătate din populația din România (46,3%) locuia în gospodării supraaglomerate în 2018. Acesta a fost și cazul pentru aproximativ două din cinci persoane din Letonia (43,4%), Bulgaria (41,6%), Croația (39,3%) și Polonia (39,2%).
Față de anul precedent, ponderea populației care locuiește în locuințe supraaglomerate a scăzut ușor în toate aceste țări, cu excepția Letoniei (+1,5 puncte procentuale), cu cea mai puternică scădere înregistrată în Polonia (-1,3 pp).
La capătul opus al scării, cele mai mici rate de supraaglomerare s-au înregistrat în Cipru (2,5%), Irlanda (2,7%), Malta (3,4%) și Olanda (4,1%).