Pentru luna mai 2020, un număr de 13 969 persoane din cadrul unităților de primiri urgențe, serviciilor de ambulanță, direcțiilor de sănătate publică, IML, asistenți comunitari, dar și rezidenți implicați direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID- 19 au beneficiat de o suplimentare a veniturilor cu 2500 lei brut.
Pentru aceștia, Ministerul Sănătății a alocat, de la bugetul de stat, fonduri în valoare de aproximativ 35 milioane lei. Aceste sume vor fi recuperate, mai apoi, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene.
De asemenea, în cadrul sistemului sanitar, alte 32 596 persoane din spitale, centre de dializă, laboratoare, unități sanitare de urgență și de transport sanitar aflate în contract direct cu casele de asigurări de sănătate au beneficiat de stimulentul de risc aferent lunii mai din Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.
Sumele alocate de către CNAS sunt în valoare de peste aproximativ 81,5 milioane de lei și vor fi, de asemenea, recuperate în cadrul proiectului cu finanțare europeană.
Ministerul Sănătății precizează că listele cu personalul din linia întâi care beneficiază de acest stimulent sunt întocmite și asumate de managementul unităților și instituțiilor sanitare, conform legislației în vigoare.