200 de copii din mediul rural au avut parte de cele mai frumoase clipe și surprize la Parcul de distracții din FălticeniSpecial

200 de copii din mediul rural au avut parte de cele mai frumoase clipe și surprize la Parcul de distracții din Fălticeni

       Accesări: 1863

Vacanța de vară este perioadă de bucurie. Perioadă în care drumețiile, taberele, excursiile sau alte activități din timp liber aduc experiențe pozitive pentru fiecare copil. Unora dintre ei le lipesc aceste bucurii atât de firești și asta deoarece familiile lor au venituri modeste.

Lucrurile se pot schimba radical atunci când oamenii de bine iau inițiativa.

Fără să aibă pretenția campanii sau acțiuni umanitare, câteva persoane au profitat de prezența Parcului de distracții din Fălticeni și au decis să-l facă cunoscut acelor elevi care aveau puține șanse să ajungă aici.

Este vorba despre o invitație la bucurie adresată copiilor din familii cu posibilități materiale reduse.

Mai multe școli din mediul rural al zonei Fălticeni au fost contactate, 200 de copii de la școlile din Băișești, Cornu Luncii, Fântâna Mare, Horodniceni și Râșca, dar și cei aflați în ocrotirea statului, copiii instituționalizați la Fălticeni, au beneficiat de acces gratuit la aparatele Parcului de distracții.

În funcție de vârstă, elevii au intrat la carusel, iuj, căiuți, mașinuțe, trambulină, trenuleț și parașute.

Mașinuțele au fost, în mod vizibil, preferatele băieților, dar și fetelor, experiența fiind una distractivă.

Starea de bine și fericirea de pe chipul lor au fost garanția că inițiativa și-a atins scopul. Printre acești copii au fost unii care au pășit pentru prima dată într-un parc de distracții.

Pentru ca ziua lor să fie una de neuitat, copii au primit înghețată, vată pe băț, floricele (popcorn) și apă.

Nici profesorii însoțitori nu au fost lăsați deoparte. Fiind o zi caldă, aceștia au primit, tot gratuit, înghețată și apă.

Invitația la bucurie s-a încheiat după aproape două ore încărcate de zâmbete, soare, bunătăți și distracție cât încape. La final și-a făcut apariția și Mickey Mouse care i-a salutat pe copii și s-a alăturat fotografiei de grup.

Toate acestea nu ar fi fost posibile fără generozitatea oamenilor făuritori de bine, printre aceștia și câțiva antreprenori, care au dorit să rămână anonimi.

ȘTIRI