Mediul educațional este în doliu. Sofica Butnaru s-a stins din viață, lăsând un gol imens în inimile celor care au cunoscut-o, prieteni, colegi și elevi, dar mai ales în sufletele copiilor și nepoților ei. Distinsa profesoară de limba română și limba latina se îndreaptă spre lumea îngerilor ca să le vorbească și lor despre Eminescu, Sadoveanu, Labiș, Hașdeu, Blaga, Stănescu sau Arghezi.
Ea se alătură profesorilor de excepție ai catedrei de limba română de la Liceul „Nicu Gane”, oameni formidabili precum Dan Protopopescu, Vasile Astărăstoaie, Ovidiu Homescu, Olga Ilişescu, Constantin Drăgulănescu, Gheorghe Miserciu care nu mai sunt printre noi.
Sofica Butnaru avea 76 ani și ar mai fi avut multe de spus și de făcut, deși multe a făcut într-o viață de om.
S-a născut la Fălticeni, pe 16 septembrie 1947.
Zeci de generații de elevi au fost sub îndrumarea ei la prestigiosul Liceu „Nicu Gane”, unde și-a petrecut cea mai mare parte din carieră.
Era mereu optimistă și sigură pe sine.
Devotată meseriei de profesor, Sofica Butnaru era un profesor aparte. Pedantă, înțeleaptă, cu o fire puternică, dar blândă, profesoara de latină și română i-a iubit și înțeles pe elevi ca pe proprii copii. Era prețuită și de colegi.
Mioara Gafencu își amintește că era „un om tare bun, cu suflet frumos, mereu atașată de liceu, de elevi și profesori. Un profesor îndrăgit de toți.”.
Trupul neînsuflețit al Soficăi Butnaru este depus, începând de astăzi, la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (Tâmpești).
Slujba de înmormântare va fi oficiată marți, 13 februarie, de la ora 13.
Un profesor remarcabil
Profesoara Butnaru s-a remarcat la ambele catedre, de limba latina și limba română, în diferite ocazii, cu prilejul unor evenimente școlare, spre exemplu cel din anul 1972, când printre invitați s-a aflat și Horia Lovinescu, iar ea, pe atunci tânăra profesoară, a strălucit în fața întregii audiențe, momentul susținut fiind apreciat, în mod special de marele dramaturg.
Sofica Butnaru și-a pus amprenta, în mod deosebit, remarcabil, ca profesor și diriginte care au oblăduit prima generație de elevi la clasele filologie-limbi străine, după reînființarea profilului uman în anul 1990.
Grație strădaniilor ei, elevii clasei XII F, au încheiat Bacalaureatul din anul 1992, primul examen la cinci discipline, cu rezultate deosebite.
Cu greu poate fi uitat zâmbetul doamnei diriginte, la afișarea rezultatelor, întâlnirea din curtea liceului, unde i-a felicitat pe fiecare în parte, într-o zi însorită de iulie.
În august 2023 elevii acestei generații s-au adunat din țară și din străinătate pentru a-și revedea profesorii, dar mai ales pe diriginta Sofica Butnaru.
Absolvenții clasei de filologie-limbi străine, XII F promoția 1992, s-au revăzut după mai bine de 20 de ani, reuniune emoționantă, luminoasă și încărcată de fericire. A fost, din păcate, și ultima revedere cu doamna dirigintă.
„Suntem profund îndurerați, una dintre cele mai triste și emoționante încercări ale vieții. Cu greu ne găsim cuvintele, iar gândurile noastre se îndreaptă spre doamna profesoară Butnaru, doamna noastră dirigintă. Un om deosebit, un caracter puternic, un profesor desăvârșit.
Am învățat multe cu dumneavoastră și de la dumneavoastră! Cum vom putea uita orele de limba latină, cele de dirigenție sau încurajările pe care le primeam mereu în preajma Bacalaureatului.
Vorbeați de multe ori în parabole, dându-ne de înțeles cum este bine pentru noi, tinerii de atunci, aflați în perioada căutărilor și așezării noastre viitoare. Nu vom uita nici când ne-am cunoscut prima dată, în clasa a XI-a, toamna anului 1990, când ne-ați oferit ocazia să ne exprimăm opiniile într-un test al sincerității și dorințelor pe care le au liceenii.
Vă purtăm în inimile și în rugăciunile noastre! Ați fost un profesor minunat, blând, autor de amintiri frumoase și învățături.
Drum lin spre îngeri, doamna dirigintă! Dumnezeu să vă odihnească în pace. Condoleanțe familiei!”
(Elevii clasei XII F – promoția 1992)
Mentor pentru zeci de generații
Sofica Butnaru a fost pentru colectivul profesoral de la Colegiul Național „Nicu Gane” un exemplu de profesionalism și de eleganță în prestația didactică.
Cei mai mulți dintre profesorii de astăzi ai școlii au avut-o ca dascăl, reprezentând pentru ei un reper în formarea lor.
Pentru colegii de cancelarie ea avea mereu o dispoziție sfătoasă, o vorbă bine cumpătată, sfaturi prețioase de viață, desprinse din cunoașterea proprie sau din lecturile sale elevate.
A fost un mentor pentru zeci de generații de elevi care au trecut pragul liceului.
Ei și-o aduc aminte cum avea pentru fiecare oră mereu același tonus, aceeași vibrație relaxată de dascăl eminent care caută să îndrume speranțele discipolilor săi mai mult sau mai puțin atenți la schimbările anotimpurilor.
Mesajele sale erau pigmentate cu metafore și citate latinești sau se desprindeau din meditațiile unor mari gânditori fie antici fie contemporani.
A predat limba latină cum puțini colegi ai săi au putut să o facă, cu o molipsitoare pasiune și cu un talent remarcabil, cu o constantă dorință de a acumula și a da mai departe povești despre o lume greu perceptibilă fără fundamentul literar adecvat.
Pentru noi, colegii și prietenii săi de drum, a plecat la ceruri un suflet nobil despre care știm că se va regăsi ușor în împărăția plină de lumină și culoare a lui Dumnezeu.
Drum lin către odihnă și pace!
(Profesor Codrin Bența – Directorul Colegiului Național „Nicu Gane”)
Reperele unei vieți în slujba familiei și educației
Fiica lui Gheorghe și a Mariei Gheorghiu, Sofica Butnaru s-a născut în Fălticeni la 16 septembrie 1947. A absolvit studiile primare și liceale la Fălticeni, dovedindu-se o elevă silitoare, pasionată de lectură și de științele umaniste.
Pentru învățământul universitar, a oscilat între o carieră în diplomație și una de dascăl.
A doua opțiune a fost cea aleasă, astfel că, tânăra Sofica, a urmat între 1968-1972, cursurile Facultății de Filologie a Universității Al. I. Cuza din Iași, specialitatea Limba și literatura română, secundar Limba și literatura latină.
După absolvire și-a început cariera didactică la Liceul Industrial ”Nicu Gane” din Fălticeni, ca profesoară de Limba și literatura latină. A urmat o perioadă de câțiva ani la Școala Generală nr. 2, ca profesor de Limba și literatura română, iar în anul 1982 a revenit la Liceul Teoretic „Nicu Gane”, unde a rămas până la finalul carierei, în anul 2005.
Cum era de așteptat, Sofica Butnaru nu s-a regăsit în monotonia pensionării, așa că, a continuat pentru câțiva ani să predea limba latină la Liceul nr 1 din Burdujeni, Suceava.
Pe timpul acestui mandat a reușit să trezească în elevi dacă nu pasiunea, cel puțin interesul pentru limba latină și dorința de a o alege ca materie pentru examenul de Bacalaureat, desigur, beneficiind din plin de sprijinul profei de latină.
A mai predat la licee din Fălticeni și din Gura Humorului româna și latina, cu aceeași dedicație și respect pentru elevi și pentru actul pedagogic.
Cam atât despre omul-profesor. Cei care au cunoscut-o îndeaproape sau au primit de la ea învățătură, îi pot confirma calitățile de pedagog și legătura afectivă pe care reușea s-o creeze cu elevii, colegii și superiorii.
Minunatul om Sofica Butnaru
În anul 1967, pe când era profesor suplinitor la Școala din Dumbrăvița, Ruginoasa, s-a simțit atrasă de un coleg de serviciu, profesor de limba română, Gheorghe Butnaru, iar dragostea dintre cei doi tineri i-a transformat în scurt timp, firesc, în soț și soție. Activând în același domeniu, al literelor, Sofica și Gheorghe nu au împărțit doar căminul, ci și spațiul de muncă, activând pentru o scurtă perioadă la același liceu „Nicu Gane” din Fălticeni.
Primul copil, Hristea, a venit pe lume în iunie 1969, în comuna natală a tatălui, Tomești, Iași. După 14 ani petrecuți în Fălticeni, a ales cariera armelor, urmând cursurile Liceului Militar de Marină „Al. I. Cuza” și ulterior ale Academiei Navale.
În prezent activează în București, ca director al Statului Major al Forțelor Navale.
Mezina familiei, Antoneta-Maria, a fost născută în noiembrie 1972, în Fălticeni. Ea a rămas în orașul natal mai mult decât fratele, fiind absolventă a Liceului Nicu Gane, promoția 1991, clasa profesor Grigoriu – profesor Vultur.
Fire independentă și hotărâtă, Antoneta și-a ales o profesie solicitantă și onorantă, activând în prezent ca medic de familie și cardiolog în zona Fălticeni.
Rolul și efortul deosebit al mamei
În septembrie 1985, Gheorghe Butnaru dispare fulgerător răpus de un atac de cord, lăsând-o pe soția de 38 ani, cu doi copii minori în vârstă de 16, respectiv 12 ani, și cu povara unui apartament neachitat în procent de peste jumătate.
Caracterul dârz, dragostea pentru copii, responsabilitatea și dedicația pentru muncă i-au permis Soficăi Butnaru să găsească tăria necesară de a nu face compromisuri în nici unul din cele două roluri: a fost o mamă model și un profesor exemplar.
Dumnezeu știe că a făcut acestea cu un efort imens, care fără doar și poate i-a șubrezit sănătatea și a contribuit la plecarea ei dintre noi înainte de vreme.
Este știut că rezultatele bune nu se obțin fără sacrificii. Familia și toți cei care au cunoscut-o pe Sofica o vor păstra în amintire ca exemplu de comportament și ca model de urmat.
Un gând de rămas bun
Aproape de mijlocul lui Făurar, când filele timpului răsfoiesc anotimpuri, a plecat dintre noi dar nu și din inima noastră, distinsa doamna profesoara, Sofica Butnaru. O cunosc pe doamna profesoara de mai bine de trei decenii, din 1989, când mi-a devenit dirigintă și profesoară, iar din 1998 am fost colege.
Aș numi-o ,,doamnă de poveste”, pentru că vine pe firul timpului cu un profesionalism pe care rar îl întâlnești astăzi. Înțelepciunea pe care o avea i-a fost predestinata de numele pe care îl purta cu eleganta ,Sofica”, derivat de la grecescul „sofia” (întelepciune).
La fiecare întâlnire pe care o aveam cu doamna profesoară si ne întindeam la taifas, mai descopeream cate ceva din cărțile pe care doamna le citea su le ,,cita”. A fost pentru noi toți un model uman, un om demn si puternic. Dincolo de chipul diafan și glasul suav, doamna profesoara avea un caracter frumos de mare noblețe.
Spiritul enciclopedic al doamnei profesoare cucerea ușor și era un interlocutor adorabil. Ar fi multe de spus…dar timpul nu a mai avut răbdare și doamna profesoara a plecat „elegant și discret, așa cum a trăit”.
A fost o ființă ,,solară”, cu un tonus pozitiv. Iubea lumina.
Astăzi, doamna profesoară a plecat de la ,,catedra vieții” spre lumină, spre o lume mai bună, de unde, cu siguranță, ne veghează pe toți.
Nu putem decât să-l rugam pe bunul Dumnezeu să o așeze în lumea celor drepți, iar noi, discipolii, promitem că îi vom purta veșnică prețuire și eterna amintire.
(Profesor Loredana Amariei – Elev al promoției 1994 și actual cadru didactic al Colegiului Național „Nicu Gane”)
