Vizită la obiectivele de investiții. Primarul Neculai Perju și președintele Gheorghe Flutur au inspectat luni investițiile în derulare din comuna Rădășeni. Șeful CJ Suceava s-a interesat despre stadiul proiectelor derulate de primărie, pe fonduri europene și guvernamentale.
Au fost vizitate obiectivele de investiții de la noul dispensar uman, Școala Gimnazială „Ion Lovinescu”, Căminul Cutural Lămășeni, noua grădiniță și cele pe infrastructură.
Primarul Neculai Perju a prezentat gradul de execuție al lucrărilor și valoarea fiecărui proiect în parte.
La finalul vizitei, președintele Consiliului Județean Suceava și-a reiterat sprijinul pentru derularea de noi investiții, precum înființarea rețelei de gaz metan în comuna Rădășeni, dar și pentru proiectele actuale, amintind că eforturile administrației conduse de Neculai Perju au dat roade în fiecare mandat.
Gheorghe Flutur l-a felicitat pe edilul localității pentru reușitele din programul investițional și l-a asigurat de toată susținerea în privința viitoarelor alocări de fonduri pentru Primăria Rădășeni și a proiectelor de dezvoltare pentru comunitatea locală.