Valul patru al pandemiei este la final. Zona Fălticeni se menține în scenariul verde, situația epidemiologică fiind stabilă încă de la începutul lunii decembrie. 10 localități din mediul rural nu au niciun caz de coronavirus.
Comunele Baia, Bunești, Cornu Luncii, Drăgușeni, Dolhești, Fântâna Mare, Hârtop, Horodniceni și Slatina sunt la cota epidemiologică zero, după cum indică datele DSP Suceava.
Câte un caz se înregistrează la Mălini, Preutești, Râșca și Vadu Moldovei.
Incidențe puțin mai ridicate sunt în comunele Forăști, Rădășeni, care au două cazuri, și la Bogdănești și Boroaia, unde sunt trei și, respectiv, patru cazuri.
La nivelul municipiului Fălticeni mai sunt doar opt cazuri, incidența fiind în scădere, respectiv 0,26 la mia de locuitori.
Dolhasca și Liteni au câte două și, respectiv, trei cazuri, rata de infectare fiind și aici pe o pantă descendentă.
În zona Fălticeni mai sunt 27 de cazuri active de coronavirus. Incidența a coborât la 0,11.
La nivelul Spitalului Municipal Fălticeni mai sunt internați nouă pacienți COVID, opt cu forme medii și unul cu formă critică. Sunt de 22 locuri libere în sectorul COVID.
În județul Suceava mai sunt 228 de cazuri active de coronavirus. Două localități din cele 114 (Dorna Arini, Șaru Dornei), sunt în scenariul galben și una în scenariul roșu (Iacobeni).